28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Cei care împart dreptatea uită câteodată că legea trebuie aplicată în litera, dar mai ales în spiritul ei. Condamnarea la o pedeapsă cu executare a „baciului” Gică Popescu mă face să cred că judecătorii au uitat acest lucru. Nu este o simplă apreciere subiectivă, ci este bazată pe aplicarea legii în alte cazuri, dar şi luarea în considerare a unor circumstanţe ce ţin de personalitatea care este Gică Popescu şi contribuţia pe care a adus-o la imaginea României pe parcursul carierei sale. Prima instanţă care i-a judecat cazul a sancţionat greşeala fostului căpitan al Barcelonei, condamnându-l la o pedeapsă cu închisoarea, dar cu suspendarea executării, ţinând cont că acesta şi-a recunoscut vinovăţia, dar a plătit şi prejudiciul care i s-a imputat. Curtea de Apel Bucureşti a ţinut morţiş să îl trimită după gratii din motive pe care urmează să le aflăm după ce instanţa îşi va motiva decizia, dar care, oricum am da-o, nu pot sta în picioare. Sigur, pedeapsa aplicată se încadrează în limitele legale, iar în privinţa manierei de executare a acesteia, judecătorii sunt suverani. Nu putem trece totuşi cu vederea faptul că punerea pe picior de egalitate a lui Gică Popescu cu, să zicem, Giovani Becali, cel care scuipa în direct un jurnalist şi ameninţa fără jenă pe oricine îi statea în cale, nu este nici pe departe legală şi, mai ales, morală. Instanţa superioară a ignorat toate aceste lucruri, deşi erau la fel de evidente ca lumina zilei şi sper că nu a făcut-o doar pentru a-şi face imagine în sistemul judiciar. Şi dacă tot suntem la capitolul comparaţii, ar fi cazul să îl amintim şi pe Şerban Huidu, care a omorât câţiva oameni, dar a fost condamnat cu suspendare pentru ucidere din culpă. Aş putea continua cu exemplele la nesfârşit, iar concluzia ar fi aceeaşi: Gică Popescu merita condamnat, dar nu cu executare. Acoperire pe lege există, aşa cum aminteam şi anterior, dar asta nu înseamnă justiţie, ci aplicarea legii în raport de cel care este judecat, de circumstanţele personale pe care acesta le are. Altfel, am avea pedepse similare aplicate în cazuri care diferă de la cer la pământ, ceea ce numai dreptate nu e. Nu e prima oară când se întâmplă aşa ceva, iar repercusiunile sunt majore, atât asupra familiei celui în cauză, dar mai ales a percepţiei opiniei publice, conform căreia judecătorii sunt nişte nenea care interpretează legea după bunul plac şi o aplică la fel de prost. Va mai trece multă apă pe Dâmboviţa până când gafa magistraţilor va fi uitată, dar până atunci ne confruntăm cu consecinţele erorii lor de judecată. Mii de oameni au semnat o petiţie pentru graţierea „baciului” şi e normal să se întâmple asta, atât timp cât pedeapsa pentru infracţiunile de care a fost acuzat Gică Popescu permitea suspendarea acesteia. Mi-e teamă ca această acţiune, care este corect motivată, să nu se transforme într-un circ ieftin al unei părţi a mass-media pe fondul unor speculaţii făcute pe marginea legii, ce ar putea afecta şansele graţierii fostului căpitan al Barcelonei.


Articole înrudite