Iaca încă o moţiune de cenzură! Opoziţia a pregătit-o frumuşel, în semn de cadou de la iepuraşul de Paşte, venit după sărbători. Sărbătoarea nu a reuşit să ne lumineze, dar avem acum rezultatul scenetei regizată de opoziţie. La momentul chibiţării mele pe această temă, actorii de prin Parlament nu îşi începuseră încă prestaţia, iar Guvernul cel nou, al lui Uugureanu, doar primea ameninţarea să cadă. Şi dacă multele guverne Boc nu au căzut, opoziţia încerca Jocul „de-a moţiunea” şi cu nouţul guvern Ungureanu. Dacă multele guverne Boc au rămas în funcţie şi graţie lipirii de scaune a parlamentarilor portocalii, precum şi ai celor afiliaţi puterii, datele problemei s-au mai schimbat niţeluş. De data aceasta opoziţia părea mai încrezătoare, asta şi graţie recrutării unor foşti portocalii care se găsesc acum să dezerteze din barca mai ieri aducătoare de beneficii, tocmai fiindcă simt mirosul de leşuri ameninţate cu înecul iminent. Pe parcursul prânzului opoziţia număra, conform regulilor aritmetice, dacă e să luăm în considerare declaraţiile lui Ponta, doar 217 parlamentari. Deci cu 5 mai mult „mulţumită” apetitului spre trădare al politicienilor, care se dovedeşte a nu le fi străin nici portocaliilor, odinioară vajnici recrutori, spre sferele puterii, ai celor care îngroşau opoziţia.
La momentul depunerii moţiunii, cerneala de pe numirile noilor miniştri ai guvernului Ungureanu nici nu s-a prea uscat, în cele două luni. Opoziţia nu avea majoritate în plen, lipsindu-le niscaiva voturi, de la cele 217 pe care se bazau până la cele 231 necesare. Situaţia îl adusese pe Ponta în postura glumeţului care nu are ce pierde, nu are şanse concrete de câştig, dar îşi joacă până la capăt cartea pe care i-a trimis-o destinul, căci nici nu prea are cum să schimbe. Aşa l-au nimerit jurnaliştii care îi puseseră piedică pe holurile Parlamentului, cu ceva timp înaintea desfăşurării showului.
Nici românii nu fremătau în aşteptarea momentului moţiunii. Cu toate acestea, parlamentarii puterii fuseseră anunţaţi că îi pândeşte suspendarea din partidul de guvernământ, dacă vor face jocul opoziţiei. Aşa deci, părea destul de firavă speranţa lui Ponta că parlamentarii puterii vor fi mânaţi spre vot de „bunul simţ” care avea să se transforme în resortul ce le va da imboldul spre vot.
Una peste alta, aşteptarea producerii moţiunii părea a fi o chestiune similară norilor ori ploii, ceva ca un dat, ce avea să fie, pentru ca apoi să treacă. Marea masă a oamenilor sărăciţi îşi duce existenţa în continuare în aceleaşi condiţii precare, fără a întrezări speranţa firavă a unei îmbunătăţiri. Banii în continuare nu mai ajung nici pentru traiul la limita subzistenţei, preţurile de prin piaţă devenind pe zi ce trece tot mai duşmănoase cu portofelele tot mai golaşe. Însă indiferent cât de greu le este celor mulţi, ex-capului de la ANAF, Sorin Blejnar, schimbarea jobului, chiar în ziua moţiunii, nu putea decât să îi aducă o creştere a veniturilor. Ghiduşenia trebuia fluturată în văzul şi spre dispreţul celor care privesc lehămesiţi prin portofele lor, pe principiul similar al neamului prost crescut, care se mai şi făleşte cu nesimţirea şi pilele lui de prost gust.
