Acuşi-acuşi vin alegerile. Bat pe la uşile noastre. Nu în acest weekend, ci în următorul, va veni vremea să ne zvârlim şoşonii indiferenţei şi să îi încălţăm pe cei ai acţiunii. Nemulţumiri privind starea societăţii s-au adunat cu duiumul. Unul dintre detaliile ce alcătuiesc specificul societăţii, care îi deranjează pe mulţi este corupţia, absenţa măsurilor rapide şi eficiente asupra infracţionalităţii, aşa că vor ordine. E drept că din această categorie fac parte în special persoane care erau cel mult copii mici în perioada comunismului, ori au ratat-o complet, drept pentru care nu prea ştiu ei cum e cu „zelul social pentru ordine”. Însă în sinea lor tânjesc după semnele care pot arăta că societatea se îmbunătăţeşte. În mare măsură, nemulţumiţii reprezintă persoane educate, bine intenţionate. Astfel au prins cazurile arestărilor televizate. Invariabil, timpul ne-a demonstrat că individul purtat prin piaţa publică plătea pentru că iritase rău de tot pe careva. Însă unii aplaudau, şi se bucurau pentru porţia de circ, ce le mai alunga o vreme lipsa pâinii. Dacă din reţeta „pâine şi circ” lipsea pâinea, măcar exista din abundenţă circul... Dar cine oi fi eu să critic preferinţele conaţionalilor pentru circ? Treaba fiecăruia ce preferă. Deci treaba fiecăruia pe cine simpatizează, şi pe cine votează! Însă, tocmai cei mai vehemenţi critici ai politicienilor ne privesc în faţă când recunosc lipsa intenţiei de a merge la vot. „Atunci nu aveţi dreptul să vă plângeţi de politicienii pe care îi aveţi şi nici de halul în care a decăzut societatea!” Dau răspunsul ferm, cu promptitudine, după ce le-am ascultat tot pomelnicul de nemulţumiri legate de politicieni. Scuze de genul „nu avem rubrică în care să arătăm că nu ne place oferta” este una de-a dreptul puerilă. Când va zbura porcul – atunci este termenul exact când va fi prevăzut pe buletinul de vot o asemenea rubrică. Iar electoratul cade în plasa facilă pe care o întind politicienii pentru „pretenţioşii nemulţumiţi de oferte”. Dacă nu îţi place oferta, foarte bine! Îţi poţi anula tu singur votul, punând ştampila pe mai multe rubrici. Tu ştii că astfel ţi-ai anulat votul, fiindcă nu ţi-a plăcut oferta, iar votul tău nu mai rămâne disponibil pentru a-i tenta pe cei care se ocupă de „şmenuirea” voturilor. Procentul celor care nu votează transformat în buletine nule ar reprezenta poziţia fermă prin care politicienii ar putea înţelege dezaprobarea masivă a electoratului. Şi astfel, vocea colectivă pe care politicienii nu au dispoziţia să o audă, nu ar mai putea fi ignorată.
Cât despre cei care se laudă că au fost la grătar şi au avut „lucruri mult mai importante de făcut” tocmai în ziua votului, consider că se fură pe ei înşişi, condamnându-se la un viitor care poate fi prost. Pentru că într-o zi importantă au ales să doarmă în şoşoni la soare, şi să îşi pârpolească micul, pentru care ulterior constată că politicienii nu le-au mai lăsat bani să şi-l mai cumpere.
Deci recomandarea mea pentru indecişi este să arunce din picioare şoşonii indeciziei şi să îi încalţe pe cei ai acţiunii. Asta face un om care gândeşte. Iar tu, cel care ne citeşti eşti în genere un om care gândeşte. Deci, încalţă-te cu şoşonii acţiunii!