Sub această deviză, elevii Liceului Pedagogic din Galaţi au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru menţinerea instituţiei de învăţământ pe linia de plutire şi refacerea unei părţi a imobilului în care funcţionează. Iniţiativa mi se pare lăudabilă, chiar dacă sunt destui care susţin că elevii sunt manipulaţi de unii profesori cu scopul de a-şi realiza propriile interese electorale. Poate o fi aşa, poate nu. Cert este că măcar aceşti copii încearcă să facă ceva pentru şcoala în care învaţă, chiar şi doar la nivel declarativ, spre deosebire de mulţi dintre noi, care se pricep mai mult la cârcoteli şi urzeli pe la colţuri. Poate ar trebui mai întâi să demonstreze că pot face ceva la modul concret, măcar să vină cu o idee, pentru a putea apoi să critice ce se încearcă să se facă. Una peste alta, este grav că unul dintre liceele cu mare tradiţie din Galaţi, care a format zeci de generaţii de elevi, este nevoit să apeleze la mila publică, pentru că asta este în fond, ca să poată funcţiona pe mai departe. Şi tot de mila publică depinde şi refacerea clădirii, ca să nu se prăbuşească în următorii ani peste elevi, ceea ce este, din nou, alarmant. Înţeleg că sunt dificultăţi financiare, este de domeniul evidenţei, dar nici nu poţi apela la părinţi an de an ca să îţi înlocuiască mobilierul degradat şi să-ţi igienizeze şcoala, aşa cum se întâmplă în prezent. Soluţii sunt, iar exemplele sunt la îndemână. Îmi amintesc de o mică localitate din Ardeal, unde primarul nu avea bani de niciunele, dar avea iniţiativă. Bugetul local îi ajungea doar pentru plata salariilor, iar pentru investiţii a făcut proiecte cu fonduri europene. Aşa se face că azi comuna are reţea de apă şi gaze, iar aproape toate drumurile sunt asfaltate. Deci, se poate. Cred că e cazul să încetăm cu lamentările astea de prost gust şi să ne punem capul la contribuţie. Liceul Pedagogic are în prezent 30 de sponsori, deci se dovedeşte că se poate şi la noi, dar nu este suficient. Noul primar şi consilierii locali ce vor fi aleşi în câteva săptămâni au datoria să pună umărul serios la susţinerea financiară a învăţământului, aşa cum se întâmplă în orice oraş civilizat din lumea asta, nu să facă act de prezenţă la fiecare an şcolar pentru a da bine în poze alături de copii şi profesori. Recunosc că îmi place mult metoda interactivă de predare practicată la Pedagogic şi mi-aş fi dorit să am şi eu parte de ea când am urmat liceul. Tocmai această manieră liberă de a pune întrebări şi a încerca să rezolvi probleme de la o vârstă cât mai fragedă cred că ţine de esenţa societăţii pe care încercăm să o creăm astăzi. Pentru că nu mai avem nevoie de profesori care să îndoctrineze elevii cu filozofii cretine despre viaţă şi să îi programeze social pe copii. Am avut parte de asta câţiva zeci de ani şi efectele nu s-au estompat nici astăzi. Prin urmare, este important ca fiecare dintre noi să se implice, pentru că şcoala este ultima noastră apărare împotriva prostiei, nesimţirii, ignoranţei, mârlăniei şi mă opresc aici, lăsându-vă pe dumneavoastră, cititorii, să continuaţi enumerarea.