Dacă te uiţi pe analizele economice ale Uniunii Europene privind starea financiar-economică în care se zbat ţările membre UE şi, implicit, cetăţenii acestora, te apucă durerea de cap. România apare, în cele mai multe dintre analizele experţilor, la coada clasamentului. Suntem arătaţi cu degetul atunci când se vorbeşte despre sărăcie, suntem arătaţi cu degetul atunci când se discută despre sprijinul statului pentru familiile defavorizate (să nu uităm că în România alocaţia unui copil este de doar 40 lei, adică nici 10 euro – strigător la cer!) şi, printre altele, mai ocupăm şi un loc fruntaş privind numărul de şomeri. Dacă ne aruncăm un ochi pe analizele interne, vom constata că locuitorii din Moldova sunt sărăntocii României. Oamenii care locuiesc în oraşele Moldovei duc o lipsă acută de locuri de muncă, sute de mii dintre aceştia specializându-se în şomaj (cei mai mulţi nici nu figurează în baza de date a agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă), iar previziunile pentru următorii doi ani sunt sumbre întrucât investitorii, care aleg să bage bani în România, şi-au făcut un obicei din a ocoli zona Moldovei.
Dacă alegi, însă, să ieşi la plimbare (chiar şi două-trei zile pe săptămână, în cazul în care programul nu-ţi permite mai mult), vei ajunge să te întrebi, aproape la orice pas, dacă analiştii nu sunt cumva nebuni, dacă nu ne confundă, cumva, cu vreo naţie de prin Africa ori doar, pur şi simplu, li s-a pus pata pe noi şi încearcă să ne discrediteze. Dacă reuşeşti să ignori feţele oamenilor şi mediul degradat în care te învârţi, tinzi să crezi că românii chiar au o viaţă roz, numai privind autoturismele din oraş. În Galaţi, ca şi în multe oraşe ale României, rar mai vezi o bătrână Dacia, în schimb, te loveşti la orice pas de „bemveuri”, „merţane”, „audiuri” (după cum le numesc cei mai mulţi dintre posesorii acestora, pasionaţi, chipurile, de cai putere). Gălăţenii chiar au bani şi o duc extrem de bine, dacă te rezumi la a trage o concluzie doar în funcţie de ceea ce vezi în trafic. Dacă ajungi cumva să intri în contact cu bizonii de la volan, te vei întreba dacă au câştigat, cumva, la Loto, căci de ceva şcoală nu se pune problema, iar de mârlănia care zace-n ei nici nu mai are sens să scriu, căci toată lumea s-a izbit de ea, într-un fel sau altul. Faptul că Fiscul doarme în bocanci în România nu mai este un secret. Într-o altă ţară civilizată, proxeneţii, hoţii, adică infractorii, nu ar fi ajuns să facă legea şi nici nu şi-ar fi ridicat adevărate palate din necazurile altora. La noi este posibil orice, atât timp cât multe dintre autorităţi au statutul de complici, chiar şi din punct de vedere moral.