Mi-am promis de mai multe ori că nu o să mai scriu de zarzavaturile din politică, dar băieţii ăştia mă determină să îmi calc cuvântul după ce reuşesc să ajungă în lumina reflectoarelor în ipostaze din ce în ce mai jenante. Ultimul care a reuşit performanţa asta a fost deputatul Coman, prins de poliţişti în trafic pentru că nu ştia unde să se predea, după ce pe numele lui fusese emis un mandat de arestare preventivă pentru trafic de influenţă. Dacă un deputat spune un asemenea lucru, doar două variante sunt posibile. Fie e atât de prost că habar nu are pe ce lume trăieşte, darămite să mai cunoască şi ce face o instituţie sau alta, fie face pe prostul, ceea ce este cât se poate de posibil, pentru a încerca să scape de puşcărie. Oricare dintre cele două variante ar fi valabilă, demonstrează că avem o problemă majoră cu cei pe care îi trimitem într-un mod aproape masochist, am mai spus-o, pe băncile Parlamentului. Putem introduce nişte teste de cunoaştere a limbii române, de cunoştinţe generale pentru a deveni deputat sau senator, dar cel mai important examen ar fi picat din start de peste 90% din cei aleşi în Parlament. E vorba de examenul de caracter, o trăsătură care le este la fel de necunoscută parlamentarilor ca şi starea de sărăcie în care se zbate bună parte din populaţie de ani de zile. Multe dintre aceste personaje sunt la fel de moi ca plastilina, iar cauza este lipsa coloanei vertebrale. Caracatiţa are capacitatea extraordinară de a se strecura în cele mai înguste locuri pentru a se ascunde tocmai pentru că nu are coloană vertebrală. Aleşii noştri folosesc această caracteristică pentru a eluda legea după bunul plac şi a-şi servi propriile interese sau ale grupului din care fac parte. Nepotismul şi clientelismul a fost instituţionalizat de parlamentari, deşi tocmai de la ei ar fi trebuit să plece semnalul că astfel de deraieri nu pot fi tolerate. Deputatul Florin Pâslaru tocmai ce a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese pentru că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar, ca să dau un alt exemplu. Am mai scris şi anterior despre ce putem face noi, simplii alegători, pentru a schimba această situaţie, care se agravează cu fiecare ciclu electoral, deşi procurorii anticorupţie şi cei de la crimă organizată au umplut puşcăriile cu aleşi locali, judeţeni, parlamentari şi şefi de instituţii care au încălcat legea. Sistemul electoral este făcut de aşa manieră încât, dacă nu ai în spate un aparat de partid şi resurse financiare destul de serioase, nu reuşeşti să obţii decât felicitări din partea familiei pentru că ai apărut de câteva ori la televizor. Nu putem totuşi renunţa la alegeri pentru că alternativa ar fi mult mai rea. O soluţie ar fi să alegem persoane mai puţin cunoscute şi care nu sunt înregimentate politic, cale ce a fost aleasă de ceva timp de electorii din Germania, Anglia şi chiar SUA. Asta ar însemna o schimbare de mentalitate la nivelul puterii legislative şi, deşi nu există garanţii că nu vor fi corupţi politic, poate fi declicul de care avem nevoie pentru a ieşi din mizeria în care ne scăldăm de peste 20 de ani.
