Până când o viaţă amară şi-un trai nefericit?! Alegem varianta răspunsului cu „Până nu-ţi dau una!”, că seamănă cu traducerile Irinei Nistor „la naiba!” dar varianta din popor nu e o scuză pentru chinuirea dragilor noştri cititori, doar din motiv de înfloriciune resimţită mai curând laic decât spirt-ual; spiritualitatea vine după ce trece efectul spirt-ualului îngurgitat. Înflorirea cu pricina e absolut normală, căci doctorul o recomandă, statisticile (procentul nebăuturilor îi dă drept anormali, normalitatea fiind asigurată de băutori - n.r.) şi chiar biserica – „bea fiule, e sângele Domnului.” Oare nu-i suficient că l-am ţintuit în cuie, tot nu ne-am săturat şi încă mai bem sângele... Domnului?! Iar rudele noastre întru credinţă, catolicii, dau copiilor „Corpus domini” (trupul Domnului). Mâncatul cărnii şi băutul sângelui uman nu e canibalism? Şi fiindca era Fiul Domnului nu e tot canibalism deoarece Isus era de natură divină? Câtă milostivenie, câtă înălţare spirituală! Domnul fie Lăudat!
Deocamdată înflorim. A venit şi momentul bucuriei. Doar nu ne vom încrunta, cătrăni ori lamenta veşnic! Înflorim, căci serbăm Floriile, şi toate regulile marketingului, bisericii, doctorului, ş.a. au încurajat petrecerea îmbelşugată cu alcool. E normal să ne veselim pe câteva cărări. Hai deci „să trăiţi/trăim cu numele!”. Bine că încă mai trăim.
Azi e deja luni şi a trecut înflorirea. Vă doare capul pentru că aţi dorit să fiţi „în rândul lumii”, aţi amestecat licorile şi acum creierii bubuie. Atunci a venit momentul drumului de o săptămână spre iluminarea spirituală, ghidaţi de nenea ăla urât, cu barbă şi hainele negre (aceeaşi culoare cu moartea). Călăuza spirituală îţi aruncă în cârcă sentimentul de vinovăţie. L-ai omorât pe fiul Domnului! - asta după ce anterior pomeneam că te încuraja să îi bei sângele apoi continuă să te îndrume spiritual. - Trebuie să te căieşti, să îţi dai cu ciomegele în cap, să mănânci doar ierburi, deşi leguma favorită îţi e carnea ... Şi uite-aşa, cu discernământul franjuri, alături de neuronii ce au supravieţuit Floriilor, purcedem pe calea spiritualităţii. Vaierul şi jelania general-naţională-cre(ş)tină se propagă asemenea unui incendiu. Se adâncesc depresiile. Tocmai când bunul soare s-a decis să ne onoreze cu prezenţa, acum când natura renaşte, ne pocneşte cea ma funestă modalitate de serbare a Fiului Domnului. Am putea anul acesta să fim bucuroşi pentru că vine Paştele? Căci Iisus nu a murit, ci prin reînviere a demonstrat veşnicia spiritului, ce învinge obstacolele răutăţii ignorante, şi dăinuie dincolo de învelişul uman, supus erodării -absolut firească privind materia. Am putea sărbători Paştele adevărat, celebrarea victoriei luminii ce sfâşie întunericul ignoranţei?
Paşte cu iluminare a întregii umanităţi – acesta este darul pe care îl cer Iepuraşului...
