Ce bine e să ai internet de mare viteză! Mai descarci o melodie, mai vezi un filmuleţ, mai stai la taclale cu prietenii... O imagine de-a dreptul idilică, nu-i aşa? Evident, amănuntele înfăţişate mai sus se pot transpune în realitate doar dacă furnizorul tău de internet nu "gâtuie" la fiecare cinci minute cablul prin care te conectează cu lumea, caz în care îţi vine să te dai (şi să-l dai şi pe iubitul provider) cu capul de toţi pereţii.
Trăim într-o lume în care accesul la informaţie nu înseamnă doar putere, ci a devenit o necesitate vitală. Nu putem concepe aproape nicio activitate cotidiană în absenţa legăturii cu exteriorul. Nimic nu mai poate fi făcut de unul singur, în absenţa unei interconectări. "Satul mondial" a eliminat distanţele, reţeaua globală a eliminat necunoscutul, comunicaţiile nu mai înseamnă transmiterea unei telegrame sau o convorbire telefonică, ci un schimb mult mai complex de imagini, sunete şi chiar stări sufleteşti. Galaxia Gutenberg a devenit "Galaxia Marconi", iar Oicumena s-a transformat într-o Infosferă virtuală, care cuprinde câteva milioane de kilometri cubi de servere şi mulţi exaocteţi de date.
Aceasta este starea de fapt a lumii la ora actuală. Mica problemă e ca lumea, aşa cum au gândit-o miliardele de "netăţeni", pare să se termine la graniţa României.
La noi realitatea e cu totul alta. Ai internet dacă măria-sa providerul (care se crede, fără motiv, un mic Dumnezeu al biţilor) se înduplecă să lase conexiunea funcţională. Poţi vorbi la telefonul care funcţionează tot prin intermediul internetului doar dacă nu ai avut imensul tupeu să suni providerul şi să-l întrebi "de ce nu merge netu'?". În cazul contrar, furnizorul tău de nimic prin cablu se supără de moarte pe biata ta adresă MAC şi se apucă să întrerupă conexiunile computerului tău cu lumea virtuală, aşa, ca să te înveţe minte că ai cutezat să-l deranjezi. Oricum, a te apuca să suni la serviciul de deranjamente al providerului e un efort lipsit de orice finalitate. După ce te lasă să aştepţi preţ de 15-20 de minute la telefon, în timp ce o voce suavă de roboată te informează că discuţia ta va fi înregistrată "pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor", un operator plictisit îţi spune fără echivoc că "la ei merge" şi, dacă nu te pricepi, n-are rost să-l plictiseşti cu reclamaţii stupide.
Nu-i aşa că v-aţi confruntat cu situaţii de genul ăsta în aproape fiecare zi de când aţi făcut imensa greşeală de a crede că reclamele faimoaselor companii de cablu care se ascund în spatele unor iniţiale sunt şi adevărate? Nu-i aşa că unii dintre dumneavoastră aţi reclamat chiar şi la Protecţia Consumatorilor calitatea slabă (de fapt inexistentă) a serviciilor furnizate? Nu-i aşa că nu s-a rezolvat nimic? Ba da, doar suntem locuitori ai acestei minunate ţări a tuturor posibilităţilor, unde lupta pentru profit transformă companiile monopoliste în adevăraţi pitecantropi sociali, care nu cunosc decât legea dispreţului faţă de consumator. În fond, ce pretenţii să ai de la un furnizor de nimic prin cablu?