Din praful istoriei am scos şi eu ”neşte” vorbe poate uitate de mult, cum ar fi ”drumul la Viana” sau la curtea lui Sobieski al Poloniei prin 1600 şi ceva, când diplomaţia valahilor sau a moldovenilor încă mai funcţiona, când România încă nu era România, şi m-am tot gândit şi eu, oare omuleţii ăia mergeau doar prin praf şi iarbă ca Mărgelatu, sau la vremea aia erau totuşi niscaiva drumuri europene. Mă uitam şi eu duminică la domnul premier care îl întreba pe ministrul Transporturilor şi... etc, etc, băgându-l în faţa presei să răspundă singurel la întrebările reporterilor anxioşi să ştie când vom avea şi noi nişte autostrăzi europene ”la gata” şi când vor mai putea fraţii Jderi să mai ajungă la Viana fără să li se rupă roata la merţan. Ce face ministerul vedem cu toţii, dar ce face Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA? Nu de alta, dar se zice că: ”Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA este o companie de interes strategic naţional ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară”. Păi, de ăştia nu mai vorbeşte nimeni, toţi se uită la actualul premier, mai înainte se uitau la Boc cum tăia panglici pentru câţiva kilometri de şosea şi toată lumea râdea de el, numai că despre adevăraţii vinovaţi, cei implicaţi direct în procesul ăsta de a trasa pe hartă nişte dungi către ”Viana”, despre ăştia nu vorbeşte nimeni. Oare de ce? Simplu! Că doar nici Boc, nici Ungureanu, nici măcar actualul ministru al ”Transporturilor şi etc” nu fac ei drumurile şi, cinstit vorbind, nici că le pasă. Aşa că mă gândesc eu, în simplitatea mea, oare ce-ar fi dacă la proiectarea, finanţarea, executarea şi supravegherea executării, am vota noi românii un referendum (că aşa-i la modă), să-i punem în funcţie pe toţi ăştia care au fost prinşi cu cioara vopsită prin tot felul de dosare cu flote, cu tablouri, cu mătuşi, cu visuri de avocatură prin Kenya. Nu de alta, dar după cum îi iartă Justiţia, după cum mint de a îngheţat Dunărea şi anul ăsta, cred că ar fi în stare să dureze punţi şi peste timp, numai să scape ca întotdeauna basma curată. Şi noi, românii, poate îi vom ierta de câtă sărăcie am înghiţit de vreo 20 de ani încoace, poate nu le vom mai scuipa pe morminte după ce-or fi duşi (cu toate că nu se lasă duşi aşa uşor) şi poate că am putea să-i şi ajutăm să-şi răscumpere păcatele. Uite, eu unul, mă ofer chiar să-i ajut pe unul ca Băsescu, pe unul ca Năstase, pe unul ca, pe unul ca... să le dau o bucată de hârtie igienică (mică) pentru a-şi şterge sudoarea de pe fruntea înfierbântată după primul kilometru de drum sătesc asfaltat. Asta ca să nu mai vorbim despre drumuri europene!
