S-a încheiat Mondialul brazilian. Germania a cucerit cel mai preţios trofeu din sportul rege şi s-a încununat regină pentru cel puţin 4 ani de acum înainte. Trebuie să recunosc faptul că succesul nemţilor nu m-a bucurat, ba dimpotrivă, m-a întristat. Favorita mea, Argentina, a fost îngenuncheată după un meci tensionat, dar care a avut un ritm extraordinar. Germania a dominat, dar sud-americanii au avut mai multe situaţii clare de a marca. Messi şi coechipierii săi s-au bătut practic singuri. Când ratezi patru situaţii de 1-1 cu portarul advers nu ai cum să câştigi. Germania a fost mai puternică pe tot parcursul competiţiei, dar în finală şansa a ajutat-o să câştige. Argentinienii au jucat cu o dăruire dusă până la sacrificiu, dar au întâlnit nişte jucători care nu renunţă la luptă decât când arbitrul fluieră sfârşitul meciului. Se spune despre nemţi că ajung mereu în finală şi dacă mai joacă bine o şi câştigă. Nu a fost cazul în meciul cu Argentina, însă imprecizia sud-americanilor şi execuţia fabuloasă a lui Gotze au decis meciul. Mulţi au sărit pe Messi şi au declarat că starul Bracelonei este principalul vinovat pentru eşecul Argentinei. Eu le răspund acestora tot cu o întrebare: unde au fost atacanţii argentinieni pe parcursul turneului final al Mondialului? Messi era mereu înconjurat de 4-5 adversari şi de multe ori se descurca chiar şi în aceste condiţii, dar nu a avut cu cine să joace. Ştiţi câte goluri au înscris Higuain, Aguerro, Palacio şi Lavezzi în Brazilia? Un singur gol! Messi a punctat, în schimb, de 4 ori! Patru atacanţi care valorează împreună peste 100 de milioane de euro au făcut figuraţie, însă vinovat este Messi, pentru că trebuia să câştige meciurile de unul singur! Arbitrul italian, Rizzoli, a influenţat şi el rezultatul final. Macaronarul cu fluier nu a acordat penalty la intrarea criminală a lui Neuer asupra lui Higuain. Plus că arbitrul trebuia să-l şi elimine pe goal-keeperul german. Germania a cucerit al patrulea titlu mondial pentru că are o generaţie senzaţională, cea mai bună după echipa care câştiga Mondialul italian în 1990. Nemţi au dovedit exuberanţă, inventivitate, şi au jucat fiecare meci pe cartea atacului. Fotbalul i-a răsplătit pe jucătorii care nu au încercat să-l păcălească. Acest mondial a scos la rampă câţiva jucători care nu erau chiar în prim plan, în mod nemeritat. Este vorba despre portarii Ochoa, Navas şi Romero. Peste toţi a fost, însă, James Rodriguez care va fi marele star al anilor care urmează. Cupa Mondială a mai scos în evidenţă şi falimentul fotbalului brazilian. Jucătorii din ţara cafelei sunt de multe ori umflaţi, iar meciurile cu Germania şi Olanda a arătat adevărata valoare a multora dintre componenţii echipei auri-verde. Ce să mai spun despre Scolari, antrenorul care ar trebui să părăsească fotbalul până nu se face şi mai tare de râs... Spania, Italia, Anglia şi Brazilia au fost marile decepţii ale Mondialului, în timp ce Costa Rica, Columbia şi Chile au reprezentat marile revelaţii. Mondialul brazilian mi-a plăcut enorm în faza grupelor, însă am fost dezamăgit de cele mai multe dintre partidele eliminatorii. Spania-Olanda, Brazilia-Columbia şi Germania-Argentina au fost, după părerea mea, cele mai spectaculoase meciuri de la mondiale. Marele meu regret este, însă, că Messi nu a reuşit să-şi completeze palmaresul cu un titlu mondial. Poate că va reuşi acest lucru în 2018, în Rusia, dar totul este ca starul ultimilor 7 ani să mai reziste fizic şi psihic. Este greu să te lupti mereu cu 4-5 adversari. Blocarea lui Messi a reprezentat tactica principală a tuturor adversarelor Argentinei, însă numai Germaniei i-a reuşit... cu noroc. Mondialul s-a încheiat, însă fotbalul continuă. Aceasta este cea mai bună veste.
