Am trăit să o aud şi pe asta. În confruntarea dintre Arcelor Mittal şi municipalitate pentru eliminarea taxei de poluare plătite de combinat ies la iveală tot soiul de lucruri, pe care nu ştii cum să le iei. De pildă, administraţia combinatului susţine că Galaţiul ar fi cel mai puţin poluat oraş din România, în urma unor analize efectuate în ultima perioadă vizavi de mai mulţi indicatori de poluare. Nu ştiu ce gen de analize s-au făcut, dar realitatea e cu totul alta. Dacă e să iau doar alergiile, o simplă analiză ar scoate la iveală că acestea au crescut de peste zece ori în ultimii ani în rândul adulţilor, iar la copii nici nu mai e cazul să mai dăm cifre. Un prieten care călătoreşte mult mi-a spus că, de când a revenit în Galaţi, strănută în permanenţă şi îl mănâncă pielea. Vă sună cunoscut? Nu ştiu dacă pulberile emanate în atmosferă de combinat sau gazele de eşapament de la maşini poluează mai mult, însă cert este un lucru: poluarea în Galaţi este una dintre cele mai mari din România, iar acest lucru reiese mai mult decât evident din starea de sănătate a populaţiei, dincolo de ce ar spune o analiză sau alta a indicatorilor de poluare. Nu a fost niciodată în preocuparea autorităţilor să facă ceva vizavi de reducerea poluării şi e greu de crezut că vor mişca vreun deget în viitorul apropiat. Poluarea generată de combinat s-a redus faţă de anii anteriori prin închiderea a diverse capacităţi de producţie, dar a crescut în schimb poluarea de la autoturisme, al căror număr a explodat mai ceva ca ciupercile după ploaie. Am acceptat ca toate rablele să fie înmatriculate, iar acum suportăm consecinţele. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, în oraş au primit autorizaţii de funcţionare tot soiul de fabricuţe, care produc diverse produse alimentare şi nu numai. Vă puteţi închipui ce fel este să ieşi seara la geam, în speranţa că vei putea lua o gură de aer curat, şi să te trezeşti cu un damf de găină amestecat cu alte miasme ce nu se pot descrie? Norocul nostru este că pasa economică proastă pe care o traversăm a mai curăţat din afacerile de acest gen. Peste tot în Europa unităţile de producţie de acest fel nu pot funcţiona decât în afara oraşelor, dar se pare că noi nu facem parte din această comunitate.
La fiecare punct de colectare a gunoiului din oraş sunt tomberoane pentru plastic, pentru hârtie şi tot aşa. European, nu? Aiurea. Oamenii străzii răscolesc tomberoanele în fiecare noapte, aruncând deşeurile în toate direcţiile şi scoţând din sărite locatarii. Dacă mai adaugăm şi antenele plantate pe blocuri de firmele de telefonie mobilă, ce emit radiaţii electromagnetice cât să distrugă câteva nave extraterestre, tabloul e complet la capitolul poluare. Am spus poluare? Neah... Nici vorbă de aşa ceva. Trăim într-un oraş superb, cu suficiente spaţii verzi cât să dăm şi la alţii, în care problemele de sănătate ale locuitorilor nu sunt decât simple aiureli, spuse din răutate de neavizaţi.
