Da, e uşor să critici de pe margine şi să arunci cu lături în cei pe care îi ai în fruntea administraţiei. Dar la fel de uşor ar fi să faci un scurt exerciţiu de memorie şi să-ţi analizezi propriile acţiuni. Vă invit pe toţi să faceţi acest lucru. Gândiţi-vă ce şi cum aţi votat în ultimii ani, reamintiţi-vă ce aţi făcut pentru comunitatea în care trăiţi şi, mai ales, fiţi sinceri cu voi înşivă.
Nu e suficient să ne plătim taxele şi impozitele către stat şi administraţia locală - asta ca să nu mai spun câţi nu fac nici măcar atât, dar ridică pretenţii. Dacă trăieşti într-o comunitate şi vrei să fii asimilat acesteia, trebuie să te implici. Dar implicare înseamnă multe lucruri: să respecţi legea (adică legile ţării dar şi „legile” locale, adoptate de consilieri), să votezi în cunoştinţă de cauză, să plăteşti serviciile de care beneficiezi, să fii vigilent şi să semnalezi derapajele din jur, să participi activ la acţiuni în beneficiul comunităţii... Ehehei, nu-i aşa uşor cum crede lumea! - ca să parafrazez un cunoscut spot publicitar.
În ultima vreme ne-am transformat cu toţii în nişte cârcotaşi. Unii o facem pentru că asta ni-i firea, alţii pentru că avem oarece interese, alţii pentru că de altceva nu suntem buni. E bună şi cârcoteala, pentru că mai scoate din amorţire armata de slujbaşi plătiţi din banii noştri. Nu trebuie să ne mărginim, însă, doar la a critica. Parcă mai trebuie şi să muncim puţin, nu credeţi? Când spun muncă mă gândesc la orice contribuţie adusă comunităţii. Şi când spun comunitate nu mă gândesc musai la judeţ sau la oraş, ci şi la strada pe care stăm, la blocul în care locuim, la unitatea la care lucrăm... Oriunde te poţi implica pentru binele tău şi al celor din jur. Nu ştiu dacă m-am făcut înţeleasă de toată lumea, aşa că am să explic.
Dacă vă amintiţi, am fost un critic acid al fostului edil al Galaţiului în perioada 2007-2012. E adevărat că în periada 2000-2007 am avut o relaţie bună cu primarul Nicolae. Asta înseamnă că am avut relaţii profesionale normale, fără derapaje. Spun asta pentru că, de exemplu, colegul meu Gabi Bejan, care se ocupase de Primărie pe vremea lui Eugen Durbacă, avea la un moment dat interdicţie de a intra în instituţie, numele lui fiind scris cu litere mari pe o listă a gardienilor de la poartă. Nicolae nu a interzis nimănui accesul în instituţie doar pentru că era deranjat de ceea ce se scrie. Cum ziceam, am avut o relaţie bună cu fostul edil. Þin minte că l-am abordat neoficial, de două ori, pentru a-i semnala abuzuri ale funcţionarilor. Le-a rezolvat pe loc şi fără tam-tam. Poate totuşi era nevoie de ceva „tam-tam”, pentru că funcţionărimea din subordinea sa nu l-a luat în serios. Asta i-am spus, personal, în 2007, când am aflat că vrea să candideze pentru al treilea mandat. Era, însă, prea târziu. După două mandate fără tăieri de capete nu te mai ia nimeni în serios dacă ameninţi că o vei face. Din acel moment, relaţiile mele cu Nicolae s-au răcit. I-am făcut opoziţie până aproape de final, în speranţa că „va întoarce armele” măcar la sfârşit, când nu mai conta ce cred unii sau alţii despre el. Acum chiar nu mai contează ce a fost. Privesc însă cu speranţă către viitor. Nu-mi fac iluzii dar nici nu mă transform într-un cârcotaş de serviciu. Între timp mă implic unde şi cum pot şi... aştept. Aştept să văd schimbarea adevărată: pe stradă, în Primărie, în CJ, în atmosferă... şi în noi. Pentru unele schimbări trebuie bani, pentru altele trebuie doar voinţă şi ceva calităţi umane.
