Mă uitam ieri dimineaţă pe stradă şi parcă mi-era un pic milă de micuţii ăia cu ochii cârpiţi încă de somn, cu ditamai buchetul de flori purtat alături de mămica sau bunica însoţitoare, micuţii ăia care unii puţin speriaţi, unii bucuroşi, se îndreptau cu paşii lor micuţi către şcoala în care timp de câţiva ani de acum încolo vor fi îndopaţi cu mii şi mii de informaţii pentru ca într-un final să îngroaşe, la rândul lor, rândurile celor care au carte dar n-au parte. Parte de un loc de muncă decent, parte de un salariu decent, parte de o viaţă decentă. Dar să nu fim pesimişti din start, cine ştie ce le pregăteşte viitorul, cine ştie ce s-o mai schimba până când vor ajunge ei să dea examenul de bacalaureat sau până când vor termina cine ştie ce facultate. Până una alta, am văzut cu toţii că occidentalii ăştia sunt tare îngrijoraţi de soarta noastră, a românilor, toţi se arată nemulţumiţi de situaţia politichiei româneşti, toţi îi trag de urechi ba pe Băse, ba pe Ponta, încercând să-i aducă pe calea cea dreaptă. Numai că între cei doi se pare că s-a ridicat un zid mai ceva ca ăla al Berlinului, aşa că n-avem cum să ne aşteptăm prea curând la ceva bun prin România. Păi cam ce ar putea fi bun când în doar patru ani s-a scumpit benzina la şase lei şi ceva, adică s-a cam dublat, ca atare şi preţurile au luat-o razna peste tot, de la servicii şi până la alimente? Preţul la gaze urcă şi el vertiginos, aşa că nici nu-i de mirare că oamenii care şi-au montat centrale termice prin apartamente au ajuns la concluzia că era mai bine fără, că parcă factura la căldură e totuşi parcă mai rezonabilă decât cea de la gaze. Ca să nu mai vorbim şi de marii coloşi industriali, marii consumatori de gaze care vor fi nevoiţi ori să reducă producţia, să facă noi şi noi disponibilizări, ori să mărească preţul la produsul finit ieşit pe porţile lor, ceea ce, bineînţeles, ne va arde la buzunare tot pe noi, oamenii de rând. Şi-atunci te mai miri că vezi pe tarabele din pieţe din ce în ce mai multe produse din import, sau produse româneşti dar cu nişte preţuri care îţi fac părul măciucă. Apropo de coloşi industriali, m-am amuzat copios toată săptămâna trecută văzând eforturile făcute de cei de la OTV să convingă oamenii să dea câte şase sau zece euro pentru a cumpăra Oltchim-ul. Mare ghiduş domnul Diaconescu ăsta, s-o fi visând şi el vreun salvator al românilor, alături de domnul ăla care vorbeşte apăsat şi care până mai ieri prezenta emisiuni de muzică populară sau cu vindecători minune. S-or fi gândit ei oare ce-or face românii cu combinatul ăla după ce îl cumpără? Că după aia mai trebuie bani pentru materie primă, pentru salarii, pentru toate cheltuielile necesare producţiei, bani pe care nu prea cred eu să-i mai poată suporta cei care acum îi trimiteau mesaje lui DD că şi-au vândut lănţişorul de la gât ca să salveze Oltchim-ul. Eh, e toamnă iar!
