Bacalaureatul profesional, ultima născocire a Ministerului Educaţiei, condus de către acelaşi ministru social-democrat care a demonstrat că se pricepe de minune să abramburească învăţământul românesc (şi aşa ameţit de cohorta de miniştri coloraţi politic care s-au tot perindat la conducerea ministerului), este precum o bombă cu ceas pentru liceele şi facultăţile cu profil tehnologic din toată ţara. După ce au dat greş cu proiectul „clasa 0”, fapt recunoscut de însuşi premierul Victor Ponta, social-democraţii ţin morţiş să mai bifeze un eşec în ceea ce priveşte reformarea sistemului de învăţământ românesc. Bacalaureatul profesional, anunţat cu surle şi trâmbiţe de către ministrul Ecaterina Andronescu alias Ambramburica, i-a băgat în sperieţi pe directorii liceelor tehnologice şi decanii facultăţilor de profil tehnologic de stat. Şi pe bună dreptate, căci unităţile de învăţământ preuniversitar riscă să-şi desfiinţeze clase pe bandă rulantă din cauză că, cel mai probabil, elevii şi părinţii acestora vor fugi de liceele tehnologice din dorinţa ca odraslele lor să poată să susţină bacalaureatul naţional pentru a avea acces, mai departe, la o pregătire superioară, într-o universitate de stat din România. Cum elevii vor spune „pas” liceelor tehnologice, facultăţile cu acelaşi profil s-ar putea trezi că se confruntă cu o lipsă acută de candidaţi atunci când vor da startul înscrierii pentru cei ce au în geantă o diplomă a bacalaureatului naţional. Absolvenţii liceelor tehnologice sunt, în acest fel, din start discriminaţi, în condiţiile în care bacalaureatul tehnologic nu le va mai permite nici măcar să viseze la statutul de student. O altă problemă extrem de gravă cu care s-ar putea confrunta absolvenţii bacalaureatului profesional din România este lipsa acută a locurilor de muncă. Mă întreb cum vor reuşi aceşti copii să devină angajaţi cu acte în regulă (şi în cât timp), în condiţiile în care economia ţării noastre este la pământ? Societăţile româneşti s-au specializat, în ultimii patru ani, în producerea de şomeri pe bandă rulantă (asta dacă reuşesc să supravieţuiască experimentelor pe care politicienii le fac periodic pe spatele întreprinzătorilor). La ora actuală, extrem de mulţi absolvenţii de studii superioare, masterate şi doctorate chiar, trăiesc, încă, pe spatele părinţilor în condiţiile în care piaţa muncii în România se află pe punctul de-a-şi da duhul. Mă întreb cum va reuşi Abramburica învăţământului românesc să transforme absolvenţii bacului profesional în angajaţi atâta timp cât Guvernul din care PSD-ista face parte nu mişcă un deget pentru relansarea economiei, nu oferă sprijin întreprinzătorilor şi pune la zid posibilii investitori (şi aşa puţini) care ar pune piciorul în România, prin taxele şi impozitele cu care îi împovărează şi nu numai?
Cea mai deranjantă este, însă, lipsa de reacţie a partenerilor PSD din Uniunea Social Liberală. În ciuda faptului că ciripesc pe la colţuri, condamnă bacalaureatul profesional şi critică vehement măsurile PSD de reformare a învăţământului, niciun liberal, conservator ori progresist nu are curajul să se împotrivească, public, demersurilor de abramburire a învăţământului pe care le coace PSD. Am stat de vorbă cu profesori înscrişi în PNL, PC, UNPR şi PDL. Toţi sunt vădit supăraţi, cadrele didactice nu sunt de acord cu bacalaureatul profesional ori clasa 0, dar niciun dascăl (cu excepţia celor din PDL) nu are curajul să protesteze, să-şi combată colegii din USL pentru că asta ar însemna mare supărare în coaliţie, deranj şi pete de ruşine pe obrazul liderilor din fruntea celor patru partide. Şi atunci, pe părinţi şi elevi cine îi apără? De sistemul de învăţământ cine se îngrijeşte? Dar de soarta cadrelor didactice? Abramburica, dă-i înainte cu tupeu!