Mai deunăzi, ascultam muzica celor de la Voltaj şi mă gândeam câtă dreptate poate fi într-un cântecel făcut, poate, pe o margine de masă, într-un club sau, cine ştie, pe vreo margine de studiou de-ăla muzical. Nu de alta, da' uite, de exemplu, cine n-a fost mic vreodată, sau cine nu s-a simţit (dacă cei despre care vreau să vă vorbesc fac excepţie, îmi cer scuze!) vreodată mic, atunci când ajunge să vorbească în faţa unei mulţimi, spunând indiferent ce, o poezie, un banc prost sau un anunţ de genul: „de mâine, întreţinerea se scumpeşte cu 50 la sută!!!”. Glumesc, fireşte, un asemenea anunţ ar fi urmat tot fireşte de un linşaj. Nici n-ai cum să nu te simţi mic făcând un astfel de anunţ, numai că guvernanţii noştri, nu numai că nu se fac mici când ne anunţă noile scumpiri, nu numai că nu îşi cer scuze în faţa poporului pentru măgarii pe care ei însuşi îi demască, ba că e unu' corupt (da' ei nu l-au ştiut până acu', sanchi!!!), ba că e copilu' lu „nea caisă de pe la nu'ş ce comisie care împarte lovele”, deci, guvernanţii noştri nu ştiu să se facă mici nici măcar atunci când greşeala le este scrisă pe faţă. Şi atunci, ce se mai poate face, stau eu şi mă întreb retoric, sau nu, nici nu mai contează, nici nu mă mai interesează de fapt, atunci când avem în fruntea ţării un preşedinte care nu cred că ajungea nici măcar la unghia mică de la picior a Margaretei Thatcher, care a uitat că a fost şi el cândva mic, mic, mic. Păi, nu? A fost mai întâi student la Institutul de Marină, care nu cred că se numea pe vremea aia Mircea cel Bătrân ci „Şcoala celor care nu reuşesc să ia nota cinci la admiterea în vreo facultate din toată România” după care, „înciot, înciot”, a trebuit să ajungă şi ofiţer doi de punte şi căpitan secund, până să ajungă marele comandant de navă care se crede el acum. Că a fost sau nu mare comandant de navă, nu pot să contest eu, doar cei cu care a navigat şi pe care i-a furat de a ajuns să aibă după revoluţie milionul în buzunar ar putea spune. Numai că ăia, cei care avut şansa, da, spun şansa, să navige cu Băse, acum tac, nu spun nimic, pentru că au fost unşi, curge unsoarea de pe ei, după ce tăticul lor a ajuns preşedinte. Numai cine nu ştie, nu cunoaşte că un comandant de navă, pe vremea lui Ceaşcă, ca şi acum de altfel, beneficia de un bonus de cinci la sută din comenzile făcute unui agent pentru alimente, materiale, servicii etc. Păi, Băse spunea odată că el avea un milion de dolari dinainte de revoluţie. Salariul unui comandant la Navrom pe vremea lui Ceaşcă nu depăşea sub nici o formă, indiferent de capacitatea navei, 7.000 de lei, ceea ce era enorm, pe vremea aia. Şi atunci, stau eu şi mă întreb: „Nu-i aşa că avem în fruntea ţării un bişniţar, unu' d'ăla care vindea blugi şi ţigări şi cafea pe vremea lu' nea' Nicu?”. Aşa că, dau şi eu în mama lor de bişniţari, mic, mic, chiar dacă's pitic!
