În ultima perioadă tot mai mulţi oficiali - începând cu însuşi preşedintele Traian Băsescu - fac apel la popor să muncească. Eu ştiu că politicienii în genere - fie ei guvernanţi sau opozanţi - au strategii bine puse la punct referitoare la mesajele ce trebuie transmise într-o perioadă anume, dar nu înţeleg care e strategia celor care ne conduc acum. Toţi şi-au pus în cap să ne transmită că trebuie să muncim, că doar aşa vom ieşi din criză. Nu pricep: au ajuns ei la concluzia că în ţara asta e mult de muncă şi poporul nu vrea să trudească? De unde şi până unde această idee? Şomajul creşte, companiile se închid sau îşi reduc activitatea, credite pentru reluarea activităţii, dezvoltare afacerii sau pur şi simplu pentru demararea de noi afaceri nu se dau... Unde e de muncă?
Înclin din ce în ce mai mult să cred că cei care se află acum la guvernare şi preşedintele ţării trăiesc într-o lume paralelă. Ce e mai rău e că părem să ne întoarcem în trecut. Vă mai aduceţi aminte de acel „Munciţi, munciţi şi iarăşi munciţi” sau de „Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi”? L-am împuşcat pe vorbitor acum 21 de ani. Peste două decenii au trecut peste această ţară din momentul în care am decis că nu mai vrem să ne conducă incapabili, că vrem să avem dreptul să alegem liber pe mâna cui ne dăm. Şi am ales... de vreo 20 de ori de atunci: alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, parţiale, referendumuri... Ni s-au oferit atât de multe şanse de a face o cotitură în viaţa noastră! Am ratat. Ne-am ratat viitorul. Nu ne-a interesat cine ne conduce, am ştiut doar că trebuie să muncim. Şi acum vin unii care ne spun că şansa noastră nu este alta decât aceea de a munci.
Eu cred că mesajul guvernanţilor noştri e incomplet. Cred că de fapt au vrut să spună: „Dacă vreţi să trăiţi bine, atunci vedeţi-vă de muncă. Nu mai comentaţi, nu vă mai buricaţi, nu mai cereţi şi nu vă mai plângeţi. Doar munciţi! E criză, e tot mai puţin de furat în ţara asta şi e păcat, că ne-am chinuit mult să venim la putere şi ne-am chinuit şi mai mult să rămânem la putere. Deci... munciţi!”.
Ieri a fost Ziua naţională. Am văzut pe ecranele televizoarelor numeroase exemple de oameni care, prin munca lor, au făcut cinste acestei ţări. Din păcate, în marea lor majoritate munca a fost îndreptată într-o direcţie care trecea de graniţele ţării. Inventatori, sportivi, medici, artişti... cu toţii erau lăudaţi pentru că au dus faima României pe Mapamond. Cinste lor! Dar de ce a trebuit să plece pentru a fi apreciaţi? Asta trebuie să ne explice toţi cei care ne-au guvernat în aceşti 21 de ani. De ce munca te înnobilează doar dacă o prestezi afară sau pentru cei de afară? Cei care trudesc acum având ca unic scop asigurarea pâinii pe masă pentru ziua de mâine nu au dreptul la laude? Ei nu contează? Se pare că nu. Ei au doar dreptul de a fi batjocoriţi. Cum altfel poţi interpreta faptul că ţi se reproşează că această ţară nu iese din criză pentru nu vrei să munceşti, nu pentru că nu ai unde?!
Înclin din ce în ce mai mult să cred că cei care se află acum la guvernare şi preşedintele ţării trăiesc într-o lume paralelă. Ce e mai rău e că părem să ne întoarcem în trecut. Vă mai aduceţi aminte de acel „Munciţi, munciţi şi iarăşi munciţi” sau de „Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi”? L-am împuşcat pe vorbitor acum 21 de ani. Peste două decenii au trecut peste această ţară din momentul în care am decis că nu mai vrem să ne conducă incapabili, că vrem să avem dreptul să alegem liber pe mâna cui ne dăm. Şi am ales... de vreo 20 de ori de atunci: alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, parţiale, referendumuri... Ni s-au oferit atât de multe şanse de a face o cotitură în viaţa noastră! Am ratat. Ne-am ratat viitorul. Nu ne-a interesat cine ne conduce, am ştiut doar că trebuie să muncim. Şi acum vin unii care ne spun că şansa noastră nu este alta decât aceea de a munci.
Eu cred că mesajul guvernanţilor noştri e incomplet. Cred că de fapt au vrut să spună: „Dacă vreţi să trăiţi bine, atunci vedeţi-vă de muncă. Nu mai comentaţi, nu vă mai buricaţi, nu mai cereţi şi nu vă mai plângeţi. Doar munciţi! E criză, e tot mai puţin de furat în ţara asta şi e păcat, că ne-am chinuit mult să venim la putere şi ne-am chinuit şi mai mult să rămânem la putere. Deci... munciţi!”.
Ieri a fost Ziua naţională. Am văzut pe ecranele televizoarelor numeroase exemple de oameni care, prin munca lor, au făcut cinste acestei ţări. Din păcate, în marea lor majoritate munca a fost îndreptată într-o direcţie care trecea de graniţele ţării. Inventatori, sportivi, medici, artişti... cu toţii erau lăudaţi pentru că au dus faima României pe Mapamond. Cinste lor! Dar de ce a trebuit să plece pentru a fi apreciaţi? Asta trebuie să ne explice toţi cei care ne-au guvernat în aceşti 21 de ani. De ce munca te înnobilează doar dacă o prestezi afară sau pentru cei de afară? Cei care trudesc acum având ca unic scop asigurarea pâinii pe masă pentru ziua de mâine nu au dreptul la laude? Ei nu contează? Se pare că nu. Ei au doar dreptul de a fi batjocoriţi. Cum altfel poţi interpreta faptul că ţi se reproşează că această ţară nu iese din criză pentru nu vrei să munceşti, nu pentru că nu ai unde?!
