Ieşirea în stradă a tuturor categoriilor sociale era considerată de autorităţi o bagatelă nesemnificativă. Fiecare ieşea în stradă, zbiera cât îl ţinea rărunchii, în mod organizat, preţ de câteva ore. Autorităţile se făceau că discută cu un grup reprezentativ, îi abureau cum doreau, şi îi trimiteau să se întoarcă pe străduţele lor. Protestatarii reveneau acasă, îşi reluau existenţa în acelaşi mod. Problemele lor nu au fost soluţionate de nici o culoare. Până acum au putut protesta. Însă faptul că poliţiştii au ieşit în stradă pare că a zgândărit răbdarea şi nervozitatea celor de la putere. Românii au admirat mişcarea de protest a oamenilor în uniformă, şi gestul ieşirii din matcă – marşul dinspre Victoria spre Cotroceni şi protestul din faţa Palatului Cotroceni. Poliţiştii nu s-au stuchit între ei, precum reprezentanţii altor sindicate, ci disciplinat au oferit românilor o mostră de unitate.
În supermarketuri, pe străzi, în mijloacele de transport, oamenii îşi spun nemulţumirile. Şi dacă în anii ’80 românii erau obişnuiţi să stea înfometaţi, pe întuneric, în frig, după douăzeci de ani nu mai au dispoziţia să repete acele privaţiuni. Şi dacă după ’89 s-au obişnuit să primească tot timpul câte ceva, sub nici o formă nu mai au dispoziţia să li se ia nimic.
În ’89 forţele de ordine au refuzat să mai servească puterea. Acum acest protest al poliţiştilor a şocat partidul de guvernământ prin gestul lor de insubordonare. Cei mai importanţi oameni în stat le transmit poliţiştilor şi jandarmilor că le refuză serviciile, de parcă ne aflăm într-un joc de copii, în care unul dintre participanţii la joacă se supără şi ţipă cu nervozitate – „Nu mai vreau jucăria ta, şi pleacă la tine acasă!”. Oamenii în uniformă ripostează la rândul lor că nu vor mai fi disponibili pentru organizarea alegerilor.
Ne aflăm într-un carusel al absurdităţii – situaţia şocantă de luna trecută este depăşită treptat de cele ce i se succed. Ascuţirea înverşunărilor tinde să devină explozivă. Cine are nevoie de atâtea convulsii sociale?! Merită oare un pumn de bani oprobiul întregii societăţi din prezent, şi a istoriei?! Restrângerea drepturilor la proteste nu va rezolva aceste nemulţumiri exacerbate, ci populaţia ar putea reacţiona mult mai vehement.
Totul a pornit de la politica „ciocului mic, că noi suntem la guvernare!” şi se va putea soluţiona doar prin comunicare. Avem nevoie ca toate părţile să se aşeze la masa discuţiei, fără furie, nervi sau ideea achitării unor poliţe reale ori imaginare. Comunicarea va genera soluţii.
În supermarketuri, pe străzi, în mijloacele de transport, oamenii îşi spun nemulţumirile. Şi dacă în anii ’80 românii erau obişnuiţi să stea înfometaţi, pe întuneric, în frig, după douăzeci de ani nu mai au dispoziţia să repete acele privaţiuni. Şi dacă după ’89 s-au obişnuit să primească tot timpul câte ceva, sub nici o formă nu mai au dispoziţia să li se ia nimic.
În ’89 forţele de ordine au refuzat să mai servească puterea. Acum acest protest al poliţiştilor a şocat partidul de guvernământ prin gestul lor de insubordonare. Cei mai importanţi oameni în stat le transmit poliţiştilor şi jandarmilor că le refuză serviciile, de parcă ne aflăm într-un joc de copii, în care unul dintre participanţii la joacă se supără şi ţipă cu nervozitate – „Nu mai vreau jucăria ta, şi pleacă la tine acasă!”. Oamenii în uniformă ripostează la rândul lor că nu vor mai fi disponibili pentru organizarea alegerilor.
Ne aflăm într-un carusel al absurdităţii – situaţia şocantă de luna trecută este depăşită treptat de cele ce i se succed. Ascuţirea înverşunărilor tinde să devină explozivă. Cine are nevoie de atâtea convulsii sociale?! Merită oare un pumn de bani oprobiul întregii societăţi din prezent, şi a istoriei?! Restrângerea drepturilor la proteste nu va rezolva aceste nemulţumiri exacerbate, ci populaţia ar putea reacţiona mult mai vehement.
Totul a pornit de la politica „ciocului mic, că noi suntem la guvernare!” şi se va putea soluţiona doar prin comunicare. Avem nevoie ca toate părţile să se aşeze la masa discuţiei, fără furie, nervi sau ideea achitării unor poliţe reale ori imaginare. Comunicarea va genera soluţii.
