O ţară se cunoaşte după oamenii ce o locuiesc - asta e o vorbă din bătrâni, sau de pe internet. Cu atâţia oameni de valoare, oameni de ştiinţă, scriitori, artişti sau sportivi, România a dat lumii multe valori, şi de multe ori, degeaba. Ce să mai vorbim despre subiectul ăsta, inventatorii români (dar nu numai ei, ci şi inovatorii români, care, ce-i drept, au cam fost uitaţi sau lăsaţi la o parte, deşi erau şi ei un fel de inventatori), asta spun eu, ce să mai vorbim, că deja ne ştie lumea. Mai zilele trecute, vorbeau unii despre marea operă şi despre marile sculpturi ale marelui nostru sculptor Brâncuşi. Ei, şi ce?, Eminescu n-a fost şi el un geniu, n-a fost un ”Luceafăr” al poeziei citit nu numai de români, fiind tradus în multe alte limbi străine? Ce să mai vorbim despre Henri Coandă, academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. Ştiţi voi cât s-a chinuit? A avut până şi sprijinul lui Gustave Eiffel şi al savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare pentru a face experimentele aerodinamice prealabile şi pentru a construi în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă, de fapt, un avion cu reacţie, fără elice, numit convenţional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris 1910. El, Henri Coandă a revenit definitiv în ţară în 1969, ca director al Institutului de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, după ce a devenit membru al Academiei Române, Henri Coandă a murit la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani. Hai să vorbim şi despre inovatorii români, nu numai despre inventatori, ăştia, inovatorii, fiind de cele mai multe ori, necunoscuţi, de cele mai multe ori neplătiţi, şi ... de cele mai multe ori, uitaţi, nebăgaţi în seamă. Nu ştiu dacă ştiţi, dar pe vremea lui ”ceaşcă”, apărea lunar o cărticică, un fel de ”programul PRO TV” de azi, în care erau trecuţi toţi inovatorii români, cei care poate au pus doar un şurub la cleştele de sudură, sau cei care poate au spus că la un strung nu trebuie date cinşpe mii de ture la o piesă, ci doar zece. Da, pe ăla cu cleştele l-am cunoscut, îl chema ”nea Gheorghe”, pe ăla cu strungul, l-am cunoscut, îl chema ”nea Ilie”, pe ăla care a inovat un mic nod care nu lăsa o plasă să se mai rupă atunci când prindeam peşte îl chema ”nea Vanea”, şi ... exemple sunt multe. Dar ăştia, inovatorii, nu au cerut niciodată să fie comemoraţi. Problema mea e, oare de ce nu-l lasă pe Brâncuşi să doarmă liniştit în mormântul pe care singur l-a cumpărat, mai ales că nici n-a spus nimănui că ar vrea ca osemintele lui să meargă la Hobiţa?! Credeţi că un inventator, un mare sculptor, un inovator, un mare geniu al poporului român nu are voie să se odihnească liniştit acolo unde poate i s-a întâmplat să pice de oboseală, sau poate unde a ales să pice?
