Laşitatea mi-a displăcut dintotdeauna, motiv pentru care am admirat oamenii care spun franc în faţă ceea ce au de spus. Odată cu dezvoltarea posibilităţii de a te exprima public prin intermdiul internetului, a fost mult mai uşor să-ţi expui punctele de vedere pe un subiect sau altul, şi acest lucru este bun, am zis eu. Ce-i drept, fără spaţiul virtual, cultura noastră generală ar avea de suferit, iar socializarea nu ar fi atât de vastă. Din păcate, în umbra anonimatului oferit de reţelele de socializare şi site-uri, s-au dezvoltat adevăraţi monştri.
Postările de pe internet nu au în spate niciun control şi asta au înţeles imediat toţi frustraţii acestei ţări. Am citit ieri un material referitor la numirea Corinei Creţu în funcţia de comisar european şi, din pură întâmplare, am navigat în josul paginii, la rubrica de comentarii. Aş fi vrut să văd opinii pertinente, să vad chiar dezvăluiri, pentru că de multe ori am primit informaţii importante, de la oamenii din domeniu, prin intermediul unor astfel de comentarii. Ceea ce am citit - nu totul, pentru că n-am rezistat - m-a umput de groază. Groază, oameni buni!
Eu înţeleg că lupta politică se dă şi în spaţiul virtual, dar sunt de acord cu o luptă de idei, nu cu un măcel al limbii române şi al societăţii. Chiar nu cenzurează nimeni limbajul suburban al acestor site-uri? Ironia fină şi cancanul nu mai sunt de actualitate. Acum orice opinie care se vrea acidă nu poate fi altfel decât grotească, plină de invective, acuzaţii incredibile şi nepărat ilogică. Ce au mamele şi orificiile lor anatomice, precum şi ale fiilor şi fiicelor lor cu jurnalismul şi socializarea... n-am să înţeleg niciodată. Am găsit în spaţiul virtual cuvinte de care nici măcar nu credeam că există. De fapt... nici nu există, pentru că nu le-am găsit în DEX.
Mă sperie ceea ce citesc şi mă îngrozeşte gândul că cei care au putut scrie acele rânduri trăiesc printre noi. Poate fi vecinul de la apartamentul de dedesubt sau cel aflat în spatele meu în autobuz, cel aflat în faţa unui funcţionar, la ghişeu... Astfel de oameni îi văd capabili de orice. Dacă un simplu fapt din sfera politică, relatat într-un text scris simplu şi curat pe un site, a dezlănţuit în câteva ore sute de reacţii groteşti, uneori neinteligibile dar scrise folosind cuvinte grele... nu vreau să mă gândesc ce poate face un manipulator cu o armată de astfel de oameni.
Cum am ajuns aici? Ar fi multe de spus... Ideea de bază este însă aceea că am permis, încetul cu încetul, depăşirea unor limite de limbaj. Mai întâi a fost un pamflet, apoi a fost o injurie în direct la o oră de maximă audinţă, apoi o bătaie la o adunare publică... şi am ajuns chiar ca unui şef de stat să i se permită să folosească un limbaj conţinând cuvinte ca „găozar” sau „ţigancă împuţită”... Acum astfel de lucruri ni se par normale. Dar nu e normal... şi asta ar trebui să ne sperie.
