Nu ştiu, poate unora vă pare cunoscută această expresie... pentru mine a fost însă o premieră să o aud, dar vă spun sincer că am râs cu poftă. Probabil că nu expresia e haioasă, în sine, dar auzită din gura Narcisei lui Guţă (Nicolae Guţă!) la o oră de maximă audienţă, adresată acestuia din urmă, a avut un farmec fantastic.
Să nu mă înţelegeţi greşit: nu mă uit la astfel de emisiuni, dar butonez şi eu, ca omul, în căutare de puţină delectare după orele de birou, după ce luăm masa în familie. Aşa am ajuns, luni după-amiază, să trec pe la Pro TV (la ora aia era Măruţă şi de obicei evit postul, aşa cum evit şi Antena 1 şi uneori şi emisiunea doamnei Teo). Nu m-aş fi oprit asupra emisunii lui Măruţă, dar tocmai deschidea o valijoară în care zicea că sunt 100.000 de euro şi m-a făcut curioasă. Dumneavoastră n-aţi fi curioşi să vedeţi cum arată un teanc de euroi, mai exact 100.000?! Am stat pe post... ză zic eu vreo 5 minute... şi am înţeles că Narcisa, mama unuia dintre copiii lui Guţă, ar trebui să-i dea unei alte femei a acestuia, pentru jignirile aduse acesteia, suma în cauză. Nu ştiu detalii, dar era prin telefon şi împricinatul, adică omul celor două femei, celebrul Guţă. Încerca şi el să zică ceva, dar femeia din platou i-a zis bărbatului care i-a făcut un copil şi care o sponsorizează vorbele de mai sus, din titlu. Mi s-a părut extrem de haioasă şi am râs copios. După ce m-am liniştiti, aflată încă sub farmecul expresiei auzite din gura etnicei Narcisa, mi-am dat seama că ţigăncuşa din platou, posesoare de valijoară ticsită cu euroi, deţine secretul politicii româneşti. De aia, fraţilor, nu merge nimic în ţara asta, că unii îşi varsă necazurile şi îşi revendică drepturile iar alţii le transmit în gând... să vorbească în pungă, că i-o asculta... cândva.
Vine campania electorală ? Ei... şi ce?! Văd că sondaje spun că românii vor un preşedinte vertical, care să respecte Constituţia şi legile ţării, separaţia puterilor în stat şi pe fiecare om din această ţară. Partidele, însă, ne dau candidaţii pe care ele şi-i doresc la Cotroceni, iar noi trebuie să alegem dintre ei. Aşa ne-am trezit cu preşedinţii pe care i-am avut până acum. Pe nimeni nu a interesat ce vrem noi. De aia zic: vorbim în pungă de un sfert de veac.
Mie, drept, să vă spun, mi s-a cam acrit să mă zbat să fiu auzită. Aşa că m-am consolat cu gândul că vorbesc degeaba şi mă bucur de fiecare dată când constat că cineva m-a auzit. Nu cer să fiu aprobată sau apreciată de nimeni. Încerc, însă, să mă înconjor de oameni care nu mă lasă să vorbesc în pungă. Ei, uite, dacă nu era Narcisa lui Guţă, n-aş fi putut s-o spun mai bine.
