...cum o să mai găsească guvernanţii drumul spre casă (pardon, relansare economică)? Greu, foarte greu dacă e să ne uităm în jur, la economia reală, care e la fel de vioaie ca un olog dus la groapă. Încă şi mai greu, dacă luăm la bani mărunţi deja eternizata reformă a sectorului de stat, mult-huliţii bugetari care se plâng de salarii mici deşi unii dintre ei, cei alintaţi „băieţi deştepţi”, câştigă într-o lună cât toţi medicii dintr-un spital într-un an, deşi singura lor calitate - a „băieţilro deştepţi” - e că au învăţat pe dinafară ce dosuri să pupe şi când.
Iar dacă pentru balamucul care există în sectorul economiei de stat (sau, mai degrabă, al administraţiei prea stufoase şi inutile) principalul - dacă nu singurul - vinovat e chiar statul, pentru ceea ce se întâmplă în sectorul privat mare parte din vină o poartă onor-patronii firmelor, firmuliţelor şi societăţilor de tot soiul, care de la transformarea lor din simpli angajaţi (unii, că alţii nu munciseră o zi în viaţa lor) la acelaşi hulit stat în directorii propriilor firme, nu au învăţat decât că a fi patron trebuie să însemne să faci bani din orice, prin orice mijloace, indiferent dacă sunt sau nu legale ori morale.
Aşa se explică, în mare măsură, ceea ce se întâmplă acum în economia României. Falimente, restructurări cu faţă (in)umană, firme lichidate pentru câteva zile pentru ca apoi să „renască” spălate de păcate şi de datorii, salariaţi neplătiţi cu semestrele şi care, de atâta „bine”, îşi pun capăt zilelor ori, dacă disperarea le dă suficient curaj, îşi iau patronii la şuturi (la propriu) sau îi sechestrează în vreo hală a firmei pe care acei afacerişti de carton presat au băgat-o în hazna.
E tabloul unei ţări în care noţiunile de autoritate, respect, morală ori bun simţ par să fi dispărut din viaţa de toate zilele, până când or dispărea şi din dicţionarele limbii române, pentru că, oricum, au ajuns nişte cuvinte lipsite de conţinut. E tabloul unei ţări unde singura lege e cea a banului, a dispreţului faţă de lege, unde valoarea supremă în societate a ajuns să fie mitocănia, grobanismul ridicat la rang de principiu de viaţă.
E drept, unii se încăpăţânează să creadă că în 2011 ne va fi mai bine. Nu, ne va fi chiar mai rău. Singurii care o vor duce mai bine, sau măcar la fel de bine ca până acum, vor fi în continuare aceiaşi trepăduşi de partid, aceiaşi interlopi ajunşi „oameni de afaceri” pentru că au spatele asigurat de cohorte de poliţişti, procurori şi judecători. Iar şanse ca situaţia să revină la normalitate nu se întrevăd, decât doar dacă am reuşi, cumva, printr-o minune, să evacuăm cam 95% din populaţia ţării pe o insulă izolată şi pustie, să lăsăm pământul ăsta să respire şi el vreo 30-40 de ani, apoi să o luăm de la capăt, de la zero. Altfel, ne va fi la fel, dacă nu şi mai rău. Din vina noastră.
