Tăcerea autorităţilor locale naşte monştri în plină pandemie de coronavirus. La sfărşitul săptămânii trecute, Prefecturile din toată ţara şi Direcţiile de Sănătate Publică judeţene au primit ordin să nu mai informeze presa asupra numărului de cazuri confirmate la nivel local. Din acel moment, numărul persoanelor care sunt infectate cu coronavirus este comunicat numai la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică, iar cifrele prezentate reflectă situaţia doar la nivel naţional. Pe ici pe colo mai scapă informaţii despre cazuri de îmbolnăvire la nivel local numai acolo unde au curajul să vorbească directori de spitale sau ai altor instituţii care, de altfel, nu au interdicţie să vorbească însă se tem să o facă.
În majoritatea ţărilor afectate de pandemie, autorităţile comunică transparent pe fiecare oraş/regiune în parte. La noi, sub pretextul că ar putea crea panică, aceste informaţii ne sunt ascunse. Şi, tocmai din această cauză, bănuielile, fricile populaţiei sunt cu atât mai amplificate, căci orice informaţie ţinută ascunsă trezeşte suspiciunea că situaţia este atât de gravă încât nu poate fi făcută publică. Pe de altă parte, sărind în cealaltă extremă, mulţi oameni, în lipsa informaţiilor concrete, ajung să creadă că lor nu li se poate întâmpla, că la noi în oraş e linişte şi nimeni nu se îmbolnăveşte, drept pentru care nu mai respectă regulile de prevenţie, protecţie sau cele impuse prin lege, tocmai pentru că nu îşi dau seamă cât de aproape este pericolul.
Această tăcere locală impusă de la Bucureşti, dă apă la moară ştirilor false, bărfelor online şi la tot felul de scenarii sumbre pe care mintea omului le scorneşte în lipsă de informaţii concrete şi corecte. De ce a fost impusă această tăcere locală? Ce ar putea ascunde ea? De ce nu ne spun autorităţile câte persoane infectate cu COVID-19 sunt în fiecare judeţ? Unde este transparenţa promisă? Noi, jurnaliştii, ne chinuim să obţinem aceste informaţii în mod oficial, însă ne lovim de un zid de nepătruns. De exemplu, de marţi seara (n.r. - 24 martie 2020) reporterii noştri au aflat de cazurile celor 3 asistente din spitalele gălăţene confirmate cu coronavirus. De cele 3 am aflat noi. Câte cadre medicale sunt suspectate sau chiar confirmate, nu s-a putut afla oficial. Abia după ore în şir de insistenţe, reporterii noţtri au reuşit să obţină frânturile unor declaraţii oficiale pentru care le mulţumim doamnelor care au avut curajul să recunoască oficial aceste cazuri.
Este corect să nu ştie fiecare român care este situaţia în localitatea în care trăieşte? Nu este corect, dar cui îi pasă? Credeţi că în mandatele lor vremelnice de care ţin cu dinţii, autorităţile locale vor vorbi deschis cu populaţia, vor avea curajul să să se zbată pentru transparenţă şi o comunicare cinsitită cu populaţia? Niciodată! Dar voi, gălăţenilor, să nu-i uitaţi şi să nu-i iertaţi, căci vremea alegerilor tot vine şi va fi doar peste câteva luni! Sănătate şi luciditate vă doresc!