Orice moment al anului pare să fie potrivit pentru execuţii politice. Nu se mai sfieşte lumea acum să aştepte trecerea Paştilor, doar pentru a executa pe careva. La ultima vizită a lui Ponta prin urbea noastră, acesta recomanda excluderea - doar după trecerea sărbătorilor de Crăciun - a lui Chebac, cel care, încăpăţânat să candideze, accepta susţinerea din partea tuturor celor care doreau să i-o acorde. Chiar, la câta mai măcelul se pregăteşte pe acest mal al Dunării, crede cineva că se vor mai arăta Ponta şi Antonescu în campania de la locale? Mă îndoiesc. Timpurile nu mai au răbdare, în morişca adulmecării ciolanului ce va să vie, drept pentru care totul pare permis. Care pioşenie, ori încercarea de a fi mai bun? Aiurea! Prostii pentru adormit copiii, manipulat masele ignorante, pe care trebuie să le abureşti cu iz de tămâie şi afurisenii ale unei vieţi de apoi mai crâncene decât prezenta. Aşa deci, partea roşie îşi execută singură oamenii, fugărindu-i doar-doar nu vor lucra pentru foştii lor colegi, Chebac şi Ciumacenco. Ce are a face că se întâmplă în Săptămâna Mare? Aici nu e nici Ponta, nici vreun alt personaj care să le amâne însetaţilor nevoia de „sânge nevinovat”. Conservatorii stau acum spate în spate, numărându-se între ei, să vadă cam câţi au mai rămas. După ce liderul lor Durbacă făcuse tot felul de tratative eşuate crâncen, pentru plecarea la un alt partid care să îi susţină candidatura la fotoliul de primărie cel mult râvnit. Până la urmă, scandalurile cu Boldea au reuşit să îl convingă, mai mult decât prietenii şi familia, că ar face bine să renunţe.
Ai zice că doar pe la liberali e ceva mai multă armonie. Însă, chit că unii îl ridică oficial în slăvi pe Bacalbaşa, aşa cum nici în cele mai negre coşmaruri ale lor din urmă cu câţiva ani nu ar fi făcut-o, liberalii pur-sânge vor avea o strângere de inimă să îl voteze.
Iar dovada cea mai concludentă că lucrurile au fost forţate mai mult decât se putea a fost bătaia până la stadiul de reanimare a unui biet liberal care avea ambiţia de a mai reveni o dată în funcţia de primar, la Suceveni. La ţară este o cu totul altă lume, aşa cum Bucureşti e altceva comparativ cu provincia. Iar pasiunile, dacă în Galaţi se lasă acoperite de un uşor văl al amabilităţilor, normelor ce ne impun să ne ţinem în frâu pornirile, la ţară pasiunile înăbuşite prin oraşe izbucnesc cu o violenţă frenetică.
La orice pas se văd semnele unei bătălii ce se va solda cu un eşec răsunător, cu cât este mai clamată victoria.
Efectivele celor trei partide pornesc la luptă dezamăgite, fără convingere, văzându-şi colegii pe care îi apreciau, cu care împărtăşiseră campanii, evenimente, trăiri, dispărând maziliţi. Şi dacă la nivel central PDL slăbeşte pe zi ce trece, la noi, aici, pe aceste maluri ale Dunării, situaţia este exact contrară.
Timpul nu mai are răbdare cu vechea politică, fiindcă indiferent de culoarea partidului, valorile, indiferent că reprezintă stânga, dreapta ori centrul, au fost anulate. Valorile pot fi susţinute de oameni, cu sentimentul omeniei, al bunelor intenţii urmate de fapte, şi nu de promisiuni nerespectate. Comunitatea are nevoie de oameni responsabili, căci circ am tot avut, şi l-am privit în timp ce oraşul a decăzut vizibil.
