Ne întrebăm de atâţia ani de ce la noi nu se munceşte eficient sau de ce nivelul salarial este atât de scăzut în anumite domenii. Răspunsurile ne sunt la îndemână, însă, conform unei proaste obişnuinţe, preferăm să le ignorăm sau să le luăm în derâdere. Nu se munceşte eficient, dar mai ales cu cap, pentru că lipseşte seriozitatea. La nemţi nu contează contul bancar sau recomandările venite din partea altora, ci doar cuvântul dat. Dacă ţi l-ai încălcat, nu mai ai ce căuta în branşa respectivă. Este până la urmă o chestiune ce ţine de bun simţ, dar noi, românii, preferăm să dăm lecţii la alţii, în loc ca mai întâi să ne uităm în oglindă. E criză, toată lumea ştie lucrul ăsta pe propria piele, însă mulţi aşa zişi întreprinzători, oameni de afaceri, cum vreţi să le spuneţi, profită de ani de zile de această situaţie doar pentru a-şi plăti mizerabil angajaţii sau, mai rău, a nu-i plăti deloc. În orice ţară din UE, respectivii erau la închisoare de mult, dar la noi sunt văzuţi ca persoane respectabile, oameni cu un statut social ridicat. Îi vedem zilnic în Parlament, vorbind despre integritate, onestitate şi alte asemenea concepte, deşi pentru ei sunt noţiuni total străine. Asta se întâmplă şi cu largul concurs al statului, ai cărui reprezentanţi preferă de ani de zile să închidă ochii la astfel de ilegalităţi, pedepsindu-i în schimb pe cei care încălcă legea în mod superficial. Cei care au cel mai mult de suferit sunt oamenii de bună credinţă, cei care consideră că bunul simţ încă valorează ceva în ţara asta. Ei bine, nu numai că nu valorează nimic, dar constituie chiar un handicap serios în raport de anumite categorii de aşa numiţi oameni de afaceri. „Nu-i dau încă banii lui X sau Y pentru că sunt oameni cu bun simţ, îmi permit să mai trag turta pe spuza mea”. Cam ăsta e conceptul care ne-a adus în halul în care ne prezentăm astăzi. Este motivul pentru care oamenii ce aduceau plus-valoare în economie au ales de mulţi ani să plece în străinătate, acolo unde cuvântul dat este lege, indiferent dacă îmbracă sau nu formă scrisă. Acolo seriozitatea se răsplăteşte cu creşteri salariale periodice, indiferent că e criză sau nu, şi cu bătălii crâncene între firme pentru a-şi asigura serviciile specialistului respectiv. La noi seriozitatea se „răsplăteşte” cu sute de ore suplimentare, neplătite bineînţeles, cu sancţiuni imaginate, pentru ca omul să nu şi-o ia în cap, şi cu neplata drepturile salariale. Unii dintre... infractorii ăştia - cred că ar fi cazul să le spunem pe nume - au dezvoltat o adevărată artă a ducerii cu zăhărelul când vine vorba de drepturile angajaţilor. Este bine să fii diplomat, să ştii să dezamorsezi anumite situaţii tensionate, dar dacă foloseşti tehnica doar pentru a prosti omul în faţă la infinit, atunci e cazul să dispari din peisaj. Am crezut multă vreme că astfel de personaje vor dispărea pe cale naturală, dar se pare că m-am înşelat, pentru că sunt la fel de rezistenţi ca şi pirul. Depinde de noi toţi să îi trecem pe linie moartă, pentru că altfel chiar ne vom merita soarta.
