Deşi anul 2012 va fi o provocare pentru Zona Euro, cu un procent ridicat din datoria publică şi privată necesitând refinanţare, condiţii restrictive de creditare şi adâncirea austerităţii fiscale, revenirea pe creştere este posibilă în 2013, conform raportului Eurozone Forecast (Previziuni pentru zona Euro) lansat de firma de consultanţă Ernst & Young.
Pentru ca acest lucru să devină realitate, Banca Central Europeană (BCE) trebuie să joace în continuare un rol principal, prin reducerea dobânzilor şi achiziţionarea obligaţiunilor emise de guvernele din ţările periferice zonei Euro.
În contextul unui nou acord de salvare a Greciei şi al menţinerii unui mecanism credibil de salvgardare a datoriei Italiei şi Spaniei, Eurozone Forecast estimează o scădere uşoară, de 0.5%, a PIB-ului zonei Euro în acest an. Pentru 2013 însă, studiul estimează o revenire pe creştere, cu 1% a PIB-ului cumulat din zonă. Această evoluţie pozitivă va continua în perioada 2015-16, când creşterea anuală va fi de aproximativ 2%.
„Ieşirea din recesiune va fi probabil cea mai lentă revenire din Europa ultimilor 40 de ani. Cu toate acestea, măsurile implementate de instituţiile europene şi naţionale ale statelor membre în ultimele luni, mai ales operaţiunile de refinanţare pe termen lung introduse de BCE, au creat condiţiile în care reuşim să vedem lumina de la capătul tunelului, chiar dacă revenirea în adevăratul sens al cuvântului este încă îndepărtată. Eforturile instituţionale trebuie menţinute şi consolidate, atât la nivelul zonei Euro, cât şi la nivelul tuturor statelor membre UE, pentru a materializa aceste aşteptări optimiste”, explică Bogdan Ion, Country Managing Partner Ernst & Young România.
Procesul de consolidare fiscală şi lipsa creditării limitează creşterea la nivel european
Principalele constrângeri pentru creşterea zonei Euro anul acesta sunt generate de limitarea creditării şi de procesul de consolidare fiscală, care, într-o primă fază, va contracta peste 1% din PIB. În ciuda relansării pieţelor financiare şi a ameliorării crizei de creditare din sistemul bancar, prin introducerea operaţiunilor de refinanţare pe termen lung, datele recente subliniază faptul că cea mai mare parte din lichiditatea eliberată astfel nu a fost încă injectată în economie prin creditare. Iar atât timp cât băncile nu vor transfera lichidităţile împrumutate de la BCE către companii şi gospodării, creditarea va rămâne restrictivă şi va limita atât investiţiile, cât şi consumul.
Consumul continuă să scadă
Companiile vor restrânge în continuare investiţiile, ca răspuns la condiţiile restrictive de finanţare şi la cererea domestică slabă. Firmele din Spania şi Italia vor tăia anul acesta cel puţin 5% din investiţiile de capital, în timp ce în Franţa şi Benelux investiţiile rămân staţionare sau chiar în uşoară scădere. Doar în Germania există condiţiile unei creşteri semnificative a investiţiilor, dar abia în a doua jumătate a anului. Consumul domestic va înregistra o nouă contractare, de până la 0.7% per ansamblul zonei Euro.
Cu toate acestea, estimările rămân pozitive în Germania, care va înregistra o creştere uşoară de 1%, şi staţionare în Franţa, contrabalansând scăderile mai abrupte din celelalte ţări.
Deşi riscurile destrămării zonei Euro au scăzut în comparaţie cu anul trecut, ca urmare a acordului privind salvarea Greciei şi a implicării BCE, nu suntem încă în afara recesiunii. În cel mai bun caz, 2012 va fi un an dificil atât pentru guverne, companii cât şi pentru populaţie. Nici previziunile de revenire modestă pentru anul următor nu ar trebui abordate cu lejeritate - întreaga zonă Euro, dar şi economiile periferice acesteia trebuie să fie pregătite pentru provocări substanţiale în următoarele 12 luni, concluzionează studiul Ernst & Young.