27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Proiectul de buget pe anul 2013 va include măsura reducerii taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru alimente, de la 24% la 9%, susţine Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional nu susţin aplicarea cotelor diferenţiate de TVA, deoarece pot duce la creşterea evaziunii fiscale, iar preţurile la produsele respective pot rămâne neschimbate.
Construcţia bugetului pe 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, a declarat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, informează Mediafax. Ministrul a spus că este posibil ca măsura să fie aplicată încă din 2012.
"Dacă nu va fi în acest an, cu siguranţă construcţia bugetului pe 2013 va începe cu un TVA redus", a spus Daniel Constantin.
El a afirmat că măsura pe care trebuie să o aplice statul pentru a combate evaziunea este reducerea TVA la produsele alimentare.
"Suntem în discuţii, discutăm zi de zi cu Ministerul de Finanţe şi sper ca după misiunea Fondului Monetar Internaţional din data de 25 iulie să putem să prezentăm un grafic foarte clar de implementare a TVA redus la produsele alimentare, de 9%. Eu personal îmi doresc chiar din acest an, pe două zone, morărit şi panificaţie, să introducem acest TVA redus, pentru că acolo este evaziunea cea mai mare în agricultură", a mai spus ministrul.
Ministrul a afirmat în luna mai că scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce neapărat la diminuarea preţului pentru populaţie dar va micşora evaziunea ficală cu 15-20%.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu par a fi de acord cu raţionamentul ministrului. Reducerea TVA pentru anumite produse nu are efecte benefice nici pentru consumatori şi nici pentru economie, a declarat în luna mai şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
Cotele diferenţiate de TVA nu sunt încurajate de către FMI deoarece pot duce la creşterea evaziunii fiscale, iar preţurile la produsele respective pot rămâne neschimbate.
Premierul Victor Ponta declarase, cu câteva zile înainte de declaraţia lui Jeffrey Franks, că, împreună cu ministrul Agriculturii, încearcă să-l convingă pe ministrul de Finanţe pentru a accepta introducerea, începând cu anul 2013, a unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente să fie restituită producătorului care vinde în mod legal.
Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a afirmat că o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegerile din toamnă.


Articole înrudite