Companiile aeriene care operează din România au scumpit biletele de avion sau iau în calcul această variantă pentru a avea fondurile necesare achiziţiei de certificate de emisie impuse din acest an. Pe de altă parte, este posibil ca fondurile astfel colectate să fie cu mult mai mari decât ar avea nevoie companiile pentru certificate, producând profit. La nivel european, se înregistrează proteste puternice din partea marilor operatori care-şi văd ameninţate companiile din cauza certificatelor CO2, obligatorii numai în UE.
Din acest an, şi transportul aerian a intrat în schema de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră. Potrivit legislaţiei, companiile vor primi 85% din necesarul de certificate, calculat la nivelul anului 2010. În România sunt înregistrate patru companii care vor primi gratuit certificate: TAROM (n.r. - 185.458 certificate în 2012), Blue Air (163.908), Carpatair (30.892) şi Vision Airlines (21.854). Dacă primele trei sunt arhicunoscute, ultima este o companie aeriană americană implicată în transportul oficialilor americani în Irak şi Afganistan, fiind amintită şi în cazul închisorilor secrete.
Pe pieţele internaţionale, ieri, un certificat de emisie se vindea cu 7,05 euro.
Cu 2 euro mai mult
“În vederea recuperării costurilor suplimentare determinate de certificatele necesare şi pentru stabilirea unui echilibru financiar, compania TAROM a majorat începând de la 1 februarie 2012 preţul biletelor de avion cu 2 euro pe o călătorie dus şi 4 euro pe un bilet dus-întors”, precizează TAROM. Luând în calcul datele companiei, TAROM are nevoie, în acest an, de aproximativ 50.000 de certificate, iar fondul pentru cumpărarea lor se poate ridica la peste 4,5 milioane de euro.
Blue Air, cel de-al doilea mare operator din România, a impus o taxă de 1,5 euro/ pasager/ cursă. Pentru 2012, compania are în vedere un trafic de 1,5 milioane de pasageri, cam cât a avut în 2010, ceea ce presupune crearea unui fond de circa 2,25 milioane de euro. Blue Air ar avea nevoie de aproximativ 30.000 de certificate CO2în plus faţă de cele pe care le primeşte gratuit. “Vor fi acţiuni din partea companiilor aeriene pentru a reduce emisiile de carbon”, precizează Blue Air.
Discriminare la nivel mondial
Marele operator de pe piaţa românească Wizz Air atrage atenţia că “are una dintre cele mai noi flote de aeronave din lume, astfel că emisiile de CO2sunt cu mult sub media industriei”, se arată într-un comunicat al companiei, fără a se preciza dacă biletele emise de companie cuprind şi taxa pe CO2.
Lufthansa, una dintre cele mai mari companii aeronautice din lume, a declarat că “se aşteaptă la cheltuieli suplimentare de 130 milioane de euro” pentru achiziţia de certificate CO2, dar că încă nu a introdus o taxă specială în preţul biletelor.
La începutul acestei luni, preşedinţii companiilor aeriene germane Lufthansa şi Air Berlin şi fabricanţii Airbus şi MTU au trimis o scrisoare comună cancelarului german, Angela Merkel, în care denunţă taxa pentru emisiile de dioxid de carbon şi avertizează în legătură cu pericolul declanşării unui război comercial.