Băncile au relaxat semnificativ, în trimestrul trei al acestui an, standardele pentru creditele ipotecare destinate populaţiei, după două trimestre consecutive de înăsprire, şi se anticipează că tendinţa de relaxare va continua şi în trimestrul patru, dar cu o amplitudine mai redusă, relevă rezultatul Sondajului privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, noiembrie 2016, realizat de Banca Naţională a României (BNR).
„Standardele de creditare, în T3/2016, au fost relaxate semnificativ în cazul creditelor ipotecare şi au rămas relativ neschimbate în cazul creditelor de consum. Băncile anticipează că, în următorul trimestru, va continua tendinţa de relaxare a standardelor aferente împrumuturilor pentru achiziţia de locuinţe şi terenuri, însă cu o amplitudine mai mică, în timp ce pentru creditele de consum nu previzionează modificări ale condiţiilor de creditare”, reiese din sondaj.
Relaxarea standardelor la ipotecare a intervenit, potrivit BNR, după două trimestre de înăspriri semnificative în contextul adoptării Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
O relaxare importantă a avut loc, în trimestrul trei al anului, în ceea ce priveşte avansul minim solicitat de bănci clienţilor şi costurile creditării, altele decât dobânzile.
În acest context, băncile autohtone remarcă faptul că preţurile imobilelor rezidenţiale s-au majorat moderat în T3/2016, iar în următorul trimestru se aşteaptă ca acestea să rămână relativ neschimbate.
În schimb, cererea de credite s-a redus, atât pentru creditele ipotecare, cât şi pentru cele de consum în T3/2016, dar instituţiile de credit estimează că, în trimestrul următor, cererea se va majora pe ambele segmente de creditare, dar mai intens în cazul creditelor ipotecare.
Totodată, „rata creditelor solicitate de persoane fizice şi respinse de către bănci a fost în creştere moderată în cazul creditelor ipotecare şi s-a păstrat relativ constantă în cazul creditelor de consum”, se mai arată în sondajul BNR.
În zona euro, potrivit BNR, instituţiile de credit au continuat să relaxeze şi în T3/2016 standardele de creditare aferente împrumuturilor ipotecare şi a celor de consum.
„Pentru următoarele trei luni, se previzionează continuarea relaxării standardelor de creditare pentru creditele ipotecare şi menţinerea constantă a standardelor pentru creditele de consum”, mai reiese din documentul citat.
Sondajul este efectuat trimestrial de BNR în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie şi are la bază un chestionar care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piaţă aferentă creditării companiilor şi populaţiei. Aceste instituţii deţin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare.