Producţia totală de leguminoase, mazăre, fasole, lupin, năut şi linte, a Uniunii Europene (UE) a fost de 4,11 milioane tone în 2018, iar suprafaţa totală alocată acestor culturi a fost de 2,17 milioane hectare, adică o suprafaţă puţin mai mică decât cea a insulei Sardinia, arată datele publicate recent de Eurostat, informează Agerpres.
Statele membre UE cu cea mai mare producţie de leguminoase în 2018 au fost Franţa (840.000 de tone), Spania (690.000 de tone), Polonia (460.000 de tone), Germania (400.000 de tone) şi Lituania (380.000 de tone). Împreună, aceste cinci ţări, au fost responsabile pentru 67% din producţia totală de leguminoase a UE în 2018.
După primele cinci state urmează Italia cu o producţie de leguminoase de 219.000 de tone în 2018, România cu o producţie de 191.000 de tone, Grecia (181.000 de tone) şi Bulgaria (122.000 de tone).
În cazul României, datele Eurostat arată că producţia de leguminoase variază semnificativ de la un an la altul. Dacă în anul 2016 producţia de leguminoase a României a fost de aproximativ 99.000 de tone, în 2017 s-a triplat până la 301.000 de tone, pentru ca în 2018 să scadă la 191.000 de tone, iar în 2019 a crescut până la 265.000 de tone.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a proclamat 10 februarie drept Ziua mondiala a leguminoaselor.