15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au scăzut cu 2,48% în luna iulie, situându-se la un nivel de 32,141 miliarde de euro, faţă de 32,960 miliarde de euro, la 30 iunie 2012, informează, BNR.
Potrivit sursei citate, în luna iulie au avut loc intrări de 1,292 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
Tot în iulie, au existat şi ieşiri de 2,111 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,413 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2012 au fost de 36,554 miliarde de euro, faţă de 37,121 miliarde de euro la 30 iunie 2012.
Plăţile scadente în luna august 2012 în contul datoriei publice şi public garantată denominate în valută, însumează 942,61 milioane euro.


Articole înrudite