25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Proiect de educaţie financiară adresat elevilor gălăţeni
Proiect de educaţie financiară adresat elevilor gălăţeni

În perioada 17 octombrie - 10 noiembrie 2016, Agenţia Galaţi a Băncii Naţionale a României a organizat o serie de activităţi extracurriculare de educaţie financiară destinate elevilor din învăţământul preuniversitar, în cadrul proiectului educaţional „Să vorbim despre bani şi bănci”.
Proiectul s-a derulat în baza Protocolului de cooperare în domeniul educaţiei financiare semnat de către Banca Naţională a României şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice, cu sprijinul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi, şi a oferit o paletă largă de activităţi educaţionale, diferenţiate pe categorii de vârstă şi profilul unităţilor de învăţământ.
Activităţile desfăşurate de reprezentanţii Agenţiei Galaţi a Băncii Naţionale a României, la care au participat peste 480 de elevi de la 4 licee şi o şcoală gimnazială din judeţ, au constat în expuneri şi proiecţii video referitoare la activitatea, funcţiile şi istoria băncii centrale, istoria banilor şi a monedei naţionale.
Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a elevilor, contribuind la o mai bună înţelegere, la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.


Articole înrudite