13 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preţurile imobilelor vor creşte cu până la 10%, până la finele anului
Preţurile imobilelor vor creşte cu până la 10%, până la finele anului

Preţurile pentru casele şi apartamentele din România din zonele urbane vor creşte cu 8-10% până la finalul anului, comparativ cu tarifele din 2016, potrivit unei analize realizate de o companie de servicii imobiliare.
Conform analizei, în 2016, în România, preţul mediu de vânzare pentru un apartament din zona urbană a fost de 1.150 euro/mp, iar pentru anul în curs, specialiştii RE/MAX anticipează o creştere situată între 8-10%. De asemenea, o evoluţie asemănătoare este aşteptată şi în ceea ce priveşte chiria apartamentelor din zonele urbane, caz în care, până la finalul acestui an, preţul/mp va creşte cu circa 7-10% faţă de tariful mediu din 2016, situat la 550 euro/mp.
'Programele guvernamentale şi condiţiile facile de creditare atrag cu precădere un număr mare de clienţi aflaţi la prima tranzacţie imobiliară. Astfel, o dată cu cererea de pe piaţă a crescut şi valoarea ofertelor. Dacă în 2015, preţul mediu pentru închirierea unui apartament din zona urbană a fost de circa 440 euro, un an mai târziu, preţul pe metru pătrat pentru un imobil asemănător a crescut cu puţin peste 5 euro. Pentru perioada următoare, anticipăm un ritm de creştere mai accelerat, în linie cu tendinţele europene, atât în zonele urbane, cât şi în cele periferice şi în oraşele mai mici', a menţionat Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX România.
Potrivit analizei, căutările pentru o nouă tranzacţie imobiliară încep în mediul online, motoarele de căutare arătând o creştere semnificativă în 2016, mai exact de 3,5 ori faţă de anul anterior, a accesărilor pentru cuvântul "casă". Acelaşi raport arată că, pe loc secund în clasament, se află cuvântul cheie 'apartament', urmat îndeaproape de 'teren'. Nivelul de căutări pe ultimele două segmente a rămas stabil însă în ultimii 5 ani.
Situaţia din România este totuşi asemănătoare cu cea a multor state din Europa, creşterile de 10% pe segmentul apartamentelor din zona urbană fiind remarcate şi în ţări precum Olanda şi Spania, ajungând chiar şi până la 16% în Malta. De asemenea, pieţele imobiliare din Portugalia, Grecia şi Scoţia arată semnale concrete de stabilizare, numărul de tranzacţii fiind aşteptat să crească şi în aceste ţări.
Experţii din cadrul RE/MAX Europa declară că, între 2015-2016, preţurile pentru vânzarea caselor şi a apartamentelor au crescut semnificativ. Mai exact, cele mai mari evoluţii pentru preţul/ metru pătrat.


Articole înrudite