28 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preţul grâului şi al porumbului a revenit la cota anterioară secetei din 2012, pe fondul semnalelor pozitive privind perspectivele producţiei agricole în 2013, arată o analiză realizată de Noble Securities, privind piaţa mondială alimentară.
"Săptămână trecută, FMI a estimat pentru 2013 o scădere cu circa 2% a preţurilor mărfurilor faţă de anul precedent, ca urmare a ofertei în creştere de materii prime, de la cereale până la petrol. În ceea ce priveşte produsele agricole însă, oricând pot să apară surprize majore, în ambele sensuri, cauzate de condiţiile meteorologice, care să modifice semnificativ orice previziune. În România, de exemplu, potrivit prognozei privind rezerva de umiditate din solul agricol, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a estimat secetă în lunile iulie şi august; cel mai probabil. Dacă se va materializa, o astfel de situaţie nu ar fi doar în România, ci cel puţin la nivel regional. Seceta desigur că ar putea induce din nou ascensiunea preţurilor, dacă recoltele şi rezervele nu vor fi suficient de mari şi dacă seceta va fi din nou foarte pronunţată", arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities - sucursala România.
De la începutul anului 2013, cotaţia porumbului a scăzut cu aproximativ 12,6%, iar cea a grâului cu aproximativ 12%, ajungând la niveluri din iunie 2012. Condiţiile meteo favorabile din SUA, cel mai mare producător producător şi exportator de porumb au lăsat loc speculaţiilor privind producţiile viitoare în creştere; în acelaşi timp, scăderea preţului grâului a fost favorizată de creşterea exporturilor de cereale din Rusia, precum şi de vremea favorabilă noilor culturi în Europa, Rusia şi Kazahstan, care ar putea conduce la producţii mai mari.
"Din punct de vedere economic, este prea devreme să ne bucurăm de posibile viitoare preţuri mici. Din punct de vedere al instrumentelor financiare bazate pe preţurile cerealelor, o volatilitate ridicată inclusiv în acest an va favoriza din nou câştigurile, aceasta fiind o piaţă destul de puternic dependentă de regula simplă cerere-ofertă, având deci mişcări mai uşor de estimat", a precizat Pojar.
Alte mărfuri alimentare - soia, zahărul şi cafeaua Arabica - s-au ieftinit, la rândul lor pe pieţele internaţionale, în acest an, cu procente cuprinse între 4-12%, în timp ce preţul orezului a fost mai puţin volatil, rămânând la un nivel aproximativ egal în prezent cu cel de la începutul anului, relevă analiza.
În 2012, în principal seceta, dar şi alte condiţii meteo nefavorabile manifestate în diferite zone ale lumii, au urcat preţul grâului la un nivel neatins din 2008 şi au crescut cotaţia porumbului la un maxim istoric. SUA, cel mai mare exportator de cereale din lume, a înregistrat cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani. Valul de căldură din Sudul şi Estul Europei a afectat grav recolta de cereale din regiune; în UE, Rusia, Canada şi Australia au fost, de asemenea, condiţii meteo extreme. În numai 2 luni, respectiv din 22 iunie până la 21 august, preţul porumbului a crescut cu peste 50%, iar grâul a avut vara trecută o performanţă similară. În cea de-a doua parte a anului 2012 s-au înregistrat corecţii importante ale cotaţiilor, dar, pe ansamblul anului trecut, preţurile acestor cereale pe bursele internaţionale au crescut: grâul cu circa 17%, iar porumbul cu aproape 6%, arată analiza Noble Securities.
Cotaţia pentru soia a crescut, anul trecut, cu aproximativ 14%, pentru cacao cu aproximativ 5%, iar preţul orezului a rămas aproximativ constant. Preţul zahărului a înregistrat în 2012 o scădere semnificativă, de circa 16%, în principal ca urmare a surplusului de producţie. Preţul cafelei Arabica s-a prăbuşit anul trecut, cu aproape 37%, pe fondul supraproducţiei din Brazilia, cel mai mare producător din lume.
În 2013, de la începutul anului şi până pe 24 aprilie, pe pieţele internaţionale, cotaţia pentru soia a coborât cu aproape 6%, iar cea a cafelei Arabica a scăzut cu circa 4%. Preţul zahărului a continuat să scadă, de asemenea, semnficativ, cu aproximativ 11,5%. Preţul orezului a rămas aproximativ constant pe ansamblul intervalului menţionat.


Articole înrudite