Preţul final al energiei electrice pentru populaţie ar putea scădea cu 2-3% de la 1 ianuarie, după ce tarifele de distribuţie şi transport vor fi reduse în medie cu 5-6%, a declarat, şeful Direcţiei Generale Piaţă de Energie din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Marian Cernat.
"O reducere a tarifelor de reţea (distribuţie şi transport — n.r.) va duce şi la scăderea preţului final, în funcţie de celelalte componente ale preţului final, care sunt: preţul energiei şi taxele care se plătesc. Taxele rămân, de regulă, constante, dar preţul energiei este un preţ de piaţă. Pentru clienţii care beneficiază de serviciul universal, de care noi suntem responsabili în ceea ce priveşte preţul, ne aşteptăm pentru perioada următoare la o mică reducere a preţurilor, ne aşteptăm undeva la 2-3%", a spus Cernat, la o dezbatere pe teme energetice.
El a explicat că se estimează o reducere mică a preţului final deoarece, în perioada de iarnă, preţul pe piaţa energiei electrice creşte.
"În perioada de iarnă, preţul creşte faţă de perioada anterioară, iar la noi iarna este de regulă primul trimestru, deci ianuarie, februarie, martie, adică lunile cu cele mai mici temperaturi", a precizat Cernat.
Potrivit acestuia, tarifele de distribuţie şi transport au o pondere de circa 30% în preţul final.
"Deci, ne aşteptăm la o reducere de cel mult 2-3 procente la preţul final", a adăugat oficialul ANRE.
Cernat a mai spus că autoritatea a luat în calcul inclusiv contribuţia pentru cogenerare şi certificate verzi când a estimat acest preţ final.