"Se strică treaba din nou? Adică se strică rău - mare depresiune, război mondial? Genul de eveniment cataclismic despre care generaţia mea a învăţat să creadă că îşi are locul doar în cărţile de istorie", se întreabă editorialistul Financial Times Gideon Rachman.
Situaţia din Europa prevesteşte rău, îngrijorare împărtăşită de ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy. "Dacă euro explodează, Europa va exploda. Este garanţia păcii pe un continent care a trecut prin războaie teribile", a afirmat recent Sarkozy, iar oficialul polonez a spus luni seara la Berlin: "Ne aflăm pe marginea prăpastiei".
Politicienii europeni au apelat de multe ori la perspectiva războiului ca la o sperietoare, pentru a promova proiectul european, însă astfel de ameninţări pot fi cu greu luate în serios în Europa de Vest de o generaţie pentru care pacea şi prosperitatea reprezintă normalitatea şi totul a mers spre mai bine în utlimele decenii. Mai mult, globalizarea din ultimii 30 de ani a dus speranţele la pace, prosperitate şi un nivel de trai rezonabil dincolo de rezervaţia privilegiată din Vest, iar lumea pare acum un loc cu atât mai sigur şi mai omogen - clasele de mijloc care se ridică încet-încet în Asia şi în Europa de Est îmbrăţişească confortul şi principiile capitalismului. Pacea globală, care în timpul Războiului Rece părea dependentă de ameninţarea armelor nucleare, pare acum garantată de comerţ şi consumerism. Însă evenimentele care au urmat prăbuşirii Lehman Brothers au demonstrat că lucrurile nu merg neapărat spre mai bine.
Riscul unei grave crize economice în Europa este sever. Falimente în lanţ în rândul statelor din zona euro şi destrămarea uniunii monetare au devenit în ultimele luni perspective reale, care ameninţă să declanşeze o variantă modernă a Marii Depresiuni - prăbuşirea băncilor, panică în rândul populaţiei, recesiuni puternice şi şomaj în masă.
Uniunea Europeană ca întreg este cea mai mare economie a lumii. Căderea acestei economii în haos ar avea în mod inevitabil ramificaţii globale, ar bloca fluxurile comerciale şi ar clătina sistemul financiar global.
Cea mai importrantă lecţie a anilor '30 este că o depresiune globală slăbeşte democraţiile şi facilitează ridicarea la putere a forţelor politice radicale. Astfel îşi fac apariţia posibile conflicte internaţionale. O versiune modernă a Marii Depresiuni ar presupune ridicarea la putere a unei noi generaţii de politicieni naţionalişti în Europa, pe fondul haosului economic şi destrămării Uniunii Europene. Situaţia ar deveni tot mai tensionată şi în afara Europei, odată cu instalarea crizei economice globale. Balanţa puterii s-ar înclina şi mai repede - pe de o parte, China în ascensiune puternică, iar de cealaltă parte America în plin declin. De ambele părţi ale Pacificului, o criză economică ar servi interesele şi ar spori influenţa forţelor naţionaliste şi protecţioniste.
Însă în pofida paralelelor care pot fi remarcate în raport cu anii '30 şi Marea Depresiune, scenariul descris pare puţin probabil, notează Rachamn, pe de o parte datorită experienţei conferite de istorie, pe de altă parte datorită progresului civilizaţiei. Astfel, jurnalistul FT consideră că politicienii ar putea evita greşelile de acum 80 de ani tocmai pentru că le sunt cunoscute. Accentul pus de China pe "ascensiunea paşnică" se datorează într-o oarecare măsură amintirii erorilor teribile ale Japoniei Imperiale, notează Rachman. Apoi, cei 66 de ani de pace între marile puteri ale lumii, după cel de-Al Doilea Război Mondial, reflectă progresul civilizaţiei, şi nu un "ciclu norocos" în istorie. Totodată, statele dezvoltate pornesc de la "un nivel mult mai ridicat de afluenţă" decât în anii '30. În cazul unui crash economic, populaţia şi-ar putea pierde economiile, locurile de muncă şi locuinţele, însă oamenii sunt mai puţin vulnerabili la sărăcie lucie, la disperare. Astfel, radicalizarea politică pare puţin probabilă, notează Rachman, dând ca exemplu Letonia şi Spania. În Letonia, deşi economia s-a contractat în 2009 cu 18%, alegerile recente au fost dominate de două partide de centru. În Spania, deşi şomajul persistă de trei ani la aproximativ 20%, cu o rată de peste 45% în rândul tinerilor, alegerile de acum două săptămâni au fost câştigate de un partid moderat de centru-dreapta.
Gedeon Rachman este din 2006 editorialist şef la departamentul de externe al Financial Times, după 15 ani petrecuţi la The Economist.
