26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna octombrie, de 1.457 lei, în scădere cu 7 lei (0,5%) faţă de luna anterioară, dar cu 8,7% mai mare comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţile de servicii informatice (3.688 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (872 lei).
În luna octombrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2008 lei, în scădere cu 9 lei faţă de luna septembrie.
Conform datelor INS, indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,9%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 117,7%, cu 1,4 puncte procentual mai mic faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2011.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Potrivit INS, în luna octombrie 2011, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă când s-au acordat prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă, trimestriale şi pentru 'ziua petrolistului') ori s-au plătit concedii de odihnă din fondul de salarii şi sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă).
De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna octombrie au fost în scădere comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 28,7% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 20,4% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 16% şi 19% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), extracţia minereurilor metalifere; între 2,5% şi 5,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi aeriene.
Datele INS arată că în octombrie, comparativ cu luna precedentă, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net, din activităţile sectorului economic, ca urmare a acordării de prime ocazionale, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici.
Astfel, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat, între 4,5% şi 5,5% în transporturi pe apă, cercetare-dezvoltare; între 3% şi 4% în alte activităţi extractive, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de difuzare si transmitere de programe), tranzacţii imobiliare; între 2% şi 3% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), extracţia cărbunelui superior şi inferior, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport.
Potrivit INS, în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în sănătate şi asistenţă socială (2,1%), ca urmare a neefectuării plăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care se confruntă cu dificultăţi financiare, precum şi a disponibilizării personalului care realiza câştiguri salariale mici, în învăţământ (0,5%), ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice precum şi în administraţie publică (0,2%), ca urmare a acordării de sume pentru promovarea în grad ori a diferenţelor pentru sporul de vechime.
Faţă de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010) câştigul salarial mediu net din luna octombrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 18,8% în sănătate şi asistenţă socială, cu 11,8% în învăţământ, respectiv cu 10,5% în administraţia publică.
Datele INS arată că faţă de luna octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câştigul salarial mediu net din luna octombrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16,8% în administraţia publică, cu 16,8% în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 8,9% în învăţământ. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,7%, iar indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 105%.


Articole înrudite