17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numărul şomerilor va scădea, prevede CNP
Numărul şomerilor va scădea, prevede CNP

Tot mai mulţi români buni de muncă vor ieşi din categoria „populaţiei inactive”, în următori patru ani. De asemenea, numărul dar şi proporţia salariaţilor vor creşte în totalul „populaţiei active în vârstă de muncă”,  potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de prognoză (CNP) şi calculelor ECONOMICA.NET.

Structura populaţiei active bune de muncă se va schimba în următorii patru ani, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Naţionale de Prognoză, din care pot fi extrase câteva veşti bune.

Numărul românilor activi care au vârsta de muncă (15 – 64 de ani, potrivit standardelor statistice) va creşte cu 2,5% în 2019 faţă de 2015, fără ca numărul celor inactivi să crească  proporţional, ci dimpotrivă, va scădea cu peste 10%. Numărul românilor inactivi deşi sunt buni de muncă va continua să fie mai mare de patru milioane (4,17 milioane de persoane, mai exact).

Numărul şomerilor va scădea, de asemeni, sub pragul de 600.000, până la 597.000, sau cu 3,7 %  în 2019 faţă de 2015.

Numărul salariaţilor va creşte cu 8,5% în aceeaşi perioadă, până la mai mult de 6,5 milioane de oameni. În schimb, numărul celor care sunt activi sub altă formă decât cea a contractelor de muncă va scădea cu mai mult de 11%, până la aproape 2,2 milioane de persoane, probabil şi din cauza tendinţei autorităţilor de a reduce avantajele fiscale ale altor forme de remunerare.

Proporţia celor buni de muncă dar inactivi va scădea de la peste 53% în 2015 (4,6 milioane faţă de 8,76 milioane), la peste 46% în 2019 (4,1 milioane faţă de 8,88).

Populaţia ocupată totală va fi de 8,72 milioane în 2019, cu 2,7% mai mare decât în 2015 (estimare pentru sfârşitul anului). 


Articole înrudite