Noul Program Operaţional pentru Pescuit (POP) 2014 - 2020, prin care România dispune de fonduri europene în valoare de 168,4 milioane de euro, ar putea fi deschis spre finalul verii, iar evaluarea proiectelor nu va mai fi externalizată, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) George Turtoi.
\"Noul Program Operaţional pentru Pescuit a fost trimis informal către Comisia Europeană şi am primit deja comentariile informale din partea lor. Sperăm ca spre finalul verii să avem lansate sesiunile de depunere de proiecte pe întreg programul. Vor fi multe schimbări pe POP, pentru că vom încerca, pe cât posibil, să replicăm sistemul de gestiune al PNDR şi vom adopta toate soluţiile de simplificare şi de debirocratizare care se realizează pe PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală — n. r.), inclusiv întărirea controalelor\", a precizat Turtoi.
Potrivit sursei citate, evaluarea proiectelor pe noul POP nu va mai externalizată, cum s-a realizat pe programul actual, ceea ce a generat numeroase întârzieri şi probleme, mai ales în absorbţia fondurilor europene.
\"O noutate absolută pe noul POP este că evaluarea nu va mai externalizată. Va fi «in house». Încercăm să creştem capacitatea Autorităţii de Management, astfel încât să reuşim să facem evaluarea în interiorul autorităţii, fără să mai externalizăm. Am observat din experienţa programului trecut că singurul program care niciodată nu s-a blocat a fost cel care nu a externalizat nimic, adică PNDR. Celelalte programe care au externalizat evaluarea s-au blocat pentru că au apărut probleme la organismele intermediare. Programele structurale sunt puţin diferite faţă de cele pe FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală — n. r.). Pe acest program, fiecare stat trebuie să îşi facă fişe de măsuri, detaliate, cu beneficiari, cu cheltuieli eligibile, cu tipuri de investiţii şi cu criterii de selecţie. În schimb, programele structurale sunt mult mai simple pentru că îţi alegi doar măsurile pe care vrei să le implementezi, faci doar fundamentările, analiza swot, demonstrezi că îţi trebuie măsurile respective, aplici prevederile din regulament şi spui care este sistemul tău de gestiune şi control. Este mult mai simplu decât pe PNDR, care este cel mai complex program pe care îl face orice stat membru. Sperăm că şi pe POP vom avea aceeaşi performanţă ca şi pe PNDR, dacă nu vor apărea ceva instabilităţi politice\", a explicat George Turtoi.
Oficialul MADR a subliniat că POP 2007 — 2013 a ajuns în prezent la o rată de absorbţie de peste 50%, deşi a fost lansat cu doi ani întârziere, a avut numeroase probleme şi există un risc de dezangajare al acestor fonduri.
Programul Operaţional de Pescuit 2014 — 2020 va avea inclusă şi sintagma de „Afaceri Maritime”, respectiv POP-AM, iar suma totală alocată este de 168,4 milioane de euro, faţă de actuala perioadă de programare prin care a fost alocat un buget de 261,5 milioane de euro.
În principiu, noul program este structurat tot pe cinci axe, ca şi cel actual, iar acvacultura va rămâne una dintre măsurile importante, cu 50% din fondurile alocate întregului program, iar celelalte fonduri vor fi orientate către reamenajarea porturilor de pescuit sau dezvoltarea comunităţilor locale.
Potrivit directorului general al Autorităţii de Management pentru POP din cadrul Ministerului Agriculturii, Ciceronis Cumpănăşoiu, creşterea consumului de peşte indigen trebuie să fie unul dintre obiectivele viitorului program de pescuit, pentru că în prezent \"suntem în situaţia în care 80 — 85% din peştele consumat de români este importat\".
Potrivit datelor MADR, românii consumă între 4 şi 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media înregistrată în ţările Uniunii Europene, iar importurile de peşte reprezintă peste 80% din consum.
În Uniunea Europeană, consumul mediu anual de peşte este 20 de kilograme pe locuitor, dar şi aici sunt variaţii foarte mari, în funcţie de tradiţie. În Ungaria consumul este de 2-3 kilograme pe locuitor şi pe an, în timp ce în Portugalia sau Spania ajung şi la 50 — 60 de kilograme. La nivel mondial, cei mai mari consumatori de peşte sunt japonezii, cu peste 90 de kilograme pe locuitor şi pe an.
Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014 — 2020 este instrumentul de aplicare a Politicii Comune de Pescuit şi a Politicii Maritime Integrate şi va finanţa POP-AM, care se înscrie în viziunea Strategiei Europa 2020, sprijinind creşterea competitivităţii, durabilitatea activităţilor de pescuit şi de acvacultură, dezvoltarea locală a zonelor pescăreşti şi activităţi privind afacerile maritime.