17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Negocierile de la Combinat continuă
Negocierile de la Combinat continuă

Deşi următoarea rundă de negocueri ar fi trebuit să aibă loc joi după-amiază, din anumite motive aceasta a fost amânată pentru vineri după-amiază, când reprezentanţii sindicatului Siderurgistul şi ai administraţiei s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea celui mai fierbinte capitol al noului contract, cel legat de drepturile salariale. Oferta conduceriii a fost de acordare a unei creşteri salariale de 30 de lei de la 1 ianuarie, respectiv de 40 de lei de la 1 iulie, creşterea a două prime de la 1,2 milioane de lei vechi la 2 milioane de lei vechi precum şi acordarea unui bonus în luna decebrie de un milion de lei vechi, însă condiţionat de realizarea de profit. Deşi reprezentanţii celor două părţi au convenit ca negocierile să continue până pe data de 29 ianuarie, reprezentanţiii conduceriii au spus că aceasta ar fi ultima propunere pe care o fac sindicaliştilor şi că aşteaptă un răspuns în cadrul întâlniri care va avea loc marţi după-amiază. Sindicaliştii nu au fost de acord cu propunerea conduceriii şi şi-au menţinut solicitarea de creştere salarială de 15%, deşi în tabăra sindicatului părerile sunt împărţie în ceea ce priveşte strategia care trebuie urmată până pe data de 29 ianuarie.


Articole înrudite