Se spune de multe ori că evoluţia tehnologiei informaţiei a făcut lumea mai mică şi am putea adăuga că a transformat şi unele teritorii insignifiante pe hartă în superputeri ale internetului. Insula Tokelau, teritoriu din Oceanul Pacific ce aparţine Noii Zeelande, este o cea mai importantă forţă în mediul online, surclasând superputeri economice precum SUA, Germania sau Marea Britanie, conform unei hărţi întocmite de Nominet, registrul oficial pentru nume de domenii de internet din Marea Britanie.
Nominet a căutat o modalitate de a vizualiza răspândirea internetului la nivel global, iar rezultatul este o hartă a lumii online suprapusă peste planiglob, în care graniţele sunt redesenate în funcţie de numărul de domenii înregistrate în fiecare ţară, fie că este vorba de ".uk" pentru Marea Britanie, de ".de" pentru Germania, ".cn" pentru China sau, de ".ro." pentru România.
Harta lumii online realizată de Nominet pare familiară, însă, dacă o privim cu atenţie, remarcăm numeroase discrepanţe faţă de hărţile cunoscute deja. Astfel, Europa este mai mare, în timp ce SUA s-au micşorat, în mijlocul Pacificului apare o structură gigantică, nefamiliară, iar întregul continent African este mult redus şi anumite regiuni ale sale lipsesc cu desăvârşire.
Cea mai importantă "anomalie" de pe această hartă este Tokelau. Într-adevăr, uriaşa formă nefamiliară din Pacific, este micuţa Insulă Tokelau din Pacificul de Sud, cu o populaţie de doar 1.400 de locuitori. Cu toate acestea, există peste 31 de milioane de adrese înregistrate pe domeniul ".tk" al micuţei insule, împingând Tokelau până pe prima poziţie în topul celor mai folosite nume de domenii de ţară din lume. Distanţa dintre locul întâi, ocupat de Tokelau şi ocupantele următoarelor două locuri, China (".cn") şi respectiv Germania (".de") este enormă — numărul de domenii ".tk" înregistrate fiind aproape la fel de mare ca şi cel al următoarelor două ţări din clasament împreună.
Popularitatea numelui de domeniu ".tk" este datorată unui model de operare neobişnuit, conform Nominet, care precizează că în această micuţă insulă din Pacific pot fi înregistrate site-uri în mod gratuit, veniturile provenind din publicitatea online. Conform unor surse, aproximativ 1/6 din PIB-ul insulei Tokelau provine din exploatarea domeniului ".tk".
Pe această hartă, "Europa Online" este mult mai extinsă decât Europa geografică pentru că internetul este adoptat pe scară mare de toate ţările din această regiune a planetei. Spre exemplu, Marea Britanie, care este cea de-a 21-a ţară din lume după numărul de locuitori şi cea de-a 78-a după suprafaţa geografică, se află în top în ceea ce priveşte folosirea internetului. În 2015, aproximativ 4 din 5 adulţi britanici accesau internetul zilnic, iar mai mult de trei sferturi dintre aceştia realizau tranzacţii online, achiziţionând bunuri şi servicii. Cu 10,6 milioane de înregistrări, domeniul ".uk" se află pe locul patru în lume în clasamentul celor mai folosite nume de domenii. În plus, notează Nominet, la fiecare 20 de secunde se înregistrează câte un nou site pe acest domeniu.
România se află pe locul 15 din 58 de ţări şi teritorii europene, cu un număr de 855.724 de site-uri înregistrate pe domeniul ".ro." În topul statelor europene conduce Germania, domeniul ".de" fiind înregistrat de peste 16 milioane de site-uri. Pe locul doi şi trei se plasează Marea Britanie şi Olanda cu 10,6 milioane de site-uri înscrise pe domeniul ".uk" şi respectiv 5,6 milioane pe domeniul ".nl".
În ceea ce priveşte SUA însă, Nominet remarcă încă o anomalie puternică. Deşi foarte mulţi americani folosesc internetul, iar mediul e-commerce este înfloritor, se înregistrează foarte puţine site-uri pe numele de domeniu ".us", domeniul oficial pentru americani. Americanii şi companiile americane tind să prefere domeniul ".com", care, cu cele aproximativ 123 de milioane de site-uri înregistrate este cel mai folosit nume de domeniu din lume.
Spre deosebire de SUA, în multe alte ţări numărul înregistrărilor de site-uri pe domeniul naţional poate fi un indice fidel al folosirii internetului. Însă numărul mic de site-uri înregistrate pe domeniul ".us" nu reflectă dominaţia americană instaurată încă de la începuturile internetului când noile site-uri şi portaluri se deschideau pe adrese ".com". Atunci, un site cu adresa ".com" era automat un site american, fără a fi nevoie să se precizeze acest lucru prin alegerea numelui de domeniu specific pentru SUA.
Dacă SUA şi Insula Tokelau demonstrează că există şi excepţii importante, harta lumii online realizată de Nominet confirmă şi legăturile dintre numărul de site-uri înregistrate pe numele de domeniu al unei ţări, nivelul de folosire a internetului în respectiva ţară şi puterea sa economică. De asemenea, această hartă demonstrează şi că lipsa de oportunităţi din viaţa reală se oglindeşte şi în mediul online şi astfel Africa, un continent pe care locuiesc peste 1 miliard de oameni, este un teritoriu mult mai mic decât ar trebui pe această hartă.
Internetul a evoluat exploziv în ultimii ani, permiţând căutarea şi schimbul de informaţii, indiferent de graniţe şi de distanţele geografice, cu o viteză şi o uşurinţă fără precedent în istoria comunicării. La sfârşitul anului 2015, în întreaga lume existau, conform estimărilor, 3,2 miliarde de utilizatori de internet, faţă de doar 400 de milioane în anul 2000.
Caracterul internaţional al internetului s-a afirmat încă de la mijlocul anilor 1980, când s-a hotărât introducerea unui sistem de domenii care să asigure că fiecare ţară va dispune de propriul spaţiu online. Fiecare ţară a primit câte un cod de două litere în cadrul DNS (Domain Name System), un fel de "Pagini Aurii" ale utilizatorilor de internet. În 1985, au fost atribuite primele trei nume de domenii: ".us" pentru SUA, ".uk" pentru MB şi, respectiv, ".il" pentru Israel. Ce a urmat este deja istorie, iar mediul online s-a extins indiferent de graniţe şi de obstacolele naturale, ajungând până în spaţiul cosmic, după cum a demonstrat astronautul TJ Creamer în 2010, când a transmis un prim mesaj tweet de pe Staţia Spaţială Internaţională.