Autorităţile se vor concentra în perioada următoare pe accelerarea investiţiilor şi a reformelor structurale, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, la ECOFIN, conform unui comunicat de presă remis AGERPRES.
"Ne vom concentra în perioada următoare asupra accelerării investiţiilor şi a reformelor structurale, priorităţi recunoscute şi în raportul de tară. Am promovat pachetul de legi privind achiziţiile publice, am demarat procesul de prioritizare a investiţiilor şi de realizare a cadrului legislativ şi operaţional pentru implementarea unor poiecte prin parteneriat public — privat", a spus Dragu.
Ministrul Finanţelor Publice a susţinut, în cadrul reuniunii Consiliului ECOFIN de la Bruxelles, din 8 martie, angajamentul României de a implementa măsurile necesare indicate de Comisia Europeană în raportul de ţară.
"Alte teme abordate în cadrul ECOFIN au fost: propunerea de modificare a directivei 16/2011 privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul impozitării, stadiul implementării Uniunii Bancare, viitorul Codului de Conduită (impozitarea afacerilor), ca răspuns la discuţiile din cadrul reuniunii G20 miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din 26-27 februarie 2016", se arată în comunicatul Ministerului Finanţelor.
În cadrul vizitei la Bruxelles, Anca Dragu s-a întâlnit cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi cu Pierre Moscovici, comisar european.
Aceasta le-a prezentat stadiul reformelor şi datele bugetare aferente lui 2015 şi primei luni a acestui an. Ministrul Finanţelor a subliniat creşterea veniturilor cu 11,1% în ianuarie şi colectarea "extrem de bună" a taxei pe profit şi a TVA, care au fost cu 48%, respectiv 17% mai mari faţă de ianuarie 2015. De asemenea, Anca Dragu a declarat că se aşteaptă la rezultate pozitive şi în februarie, cu o creştere a colectării taxelor şi impozitelor principale.