Premierul Dacian Cioloş a anunţat că, în maximum o lună, Guvernul va propune o serie de măsuri menite să limiteze vânzarea terenurilor agricole şi să încurajeze achiziţiile de terenuri de către cei care doresc să le lucreze.
"Cred eu că, în maxim trei săptămâni, o lună de zile, o să putem să punem pe masă câteva propuneri noi la care se lucrează acum la Ministerul Agriculturii. Aici analizăm pe de-o parte, oportunitatea de a veni cu o propunere legislativă nouă sau ordonanţă de urgenţă, sau de a merge cu propuneri de amendamente pe proiectele de legi care sunt deja în Parlament pe acest subiect şi avem discuţii cu parlamentari. Lucrăm pe câteva idei care să revadă puţin dreptul de preempţiune, să favorizeze pe cel care lucrează terenul sau colectivităţile locale, chiar statul", a declarat Cioloş.
El a vorbit şi despre soluţii privind încurajarea achiziţiilor de terenuri.
"Pe noi ne interesează ca terenurile să nu fie achiziţionate pentru a fi speculate, ci să fie lucrate şi de asta ne gândim inclusiv la anumite termene minimale de la care, după ce s-a cumpărat un teren, el să poată fi dat în folosinţă tocmai pentru a încuraja achiziţiile de terenuri din partea celor care doresc să le lucreze", a mai spus Cioloş.
În ceea ce priveşte defrişările ilegale de păduri, premierul a amintit de adoptarea, miercuri, a OUG "prin care a crescut nivelul sancţiunilor şi contravenţiilor pentru cei care nu îşi fac treaba în a menţine în condiţii legale pădurile".
Cioloş a vorbit şi despre "alte tipuri de măsuri legate de aşa-numitele amenajamente silvice".
"Asta înseamnă un plan de menţinere şi întreţinere a parcelelor de păduri pe mai mulţi ani pe baza cărora se pot face tăierile. Şi acolo sunt chiar ilegalităţi în modul de elaborare a acestor planuri şi apoi de implementarea lor, şi aici pregătim o serie de măsuri care vor duce la o mai mare transparenţă pentru orice cetăţean legat de modul în care sunt exploatate pădurile. Aici, vrem să ajungem la o informatizare a acestui sistem pentru a urmări nu numai circulaţia materialului lemnos pe drumuri, ci, inclusiv din momentul plantării, a menţinerii acelor parcele. Toate obligaţiile, cine şi ce obligaţii are de la început până la sfârşit. Am cerut să avem o legislaţie astfel încât, pe fiecare parcelă pe care se exploatează material lemnos, să avem la capătul parcelei o pancartă pe care să scrie foarte clar în baza cărei autorizaţii se fac tăieri, ce anume se taie, ce cantitate de material lemnos. Vom avea şi organul de control — Garda Forestieră", a mai spus prim-ministrul.