Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, solicită conducerii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.
"Actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor", a declarat ministrul Finanţelor, într-un comunicat de presă.
În decembrie anul trecut, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat la comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza până în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atât de mari. El a arătat că în anul 2015 va fi o monitorizare permanentă a acestei probleme, arătând că va trebui să se definească noţiunea de tineret. "Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi vrem să punem o presiune şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiale. Vrem să tratăm problema tinerilor ca fiind una specială şi noi ne propunem o analiză la nivelul societăţilor de asigurări, va fi în trimestrul I anul viitor, când încep să ne notifice cu preţul şi o să ne uităm eventual la o standardizare sau la o modulare la nivelul societăţilor de asigurări a acestor preţuri", afirma Negriţoiu.