Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a planificat împrumuturi de 4,1 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna mai 2017, din care 3,7 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 405 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice.
Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza o licitaţie de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de un miliard de lei, în data de 11 mai 2017.
De asemenea, vor fi organizate şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,7 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.
În anul 2017, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,96% din PIB (circa 24 de miliarde lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 65% de pe piaţa internă şi 35% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat 2017 denominate în lei scadente în 2017.
Ministerul Finanţelor va avea o abordare flexibilă în realizarea procesului de finanţare în 2017, urmărind păstrarea caracterului predictibil şi transparent al ofertei de titluri de stat pentru a reacţiona adecvat la potenţialele modificări ale tendinţei pieţei şi comportamentul investitorilor.
MFP are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe prin emiterea de euro-obligaţiuni într-un volum de 2,5 — 3 miliarde euro (echivalent), în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută existentă la dispoziţia Trezoreriei Statului şi din efectuarea de trageri din împrumuturi contractate de la instituţii financiare internaţionale în valoare de 0,6 miliarde euro.
MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48—50 miliarde lei, cu o structură a maturităţilor de 30%/70% (termen scurt versus termen mediu şi lung), din care 14 — 15 miliarde lei certificate de trezorerie cu discont şi 34 — 35 miliarde lei obligaţiuni benchmark.
Pentru realizarea obiectivului de consolidare şi extinderea a curbei de randamente a titlurilor de stat denominate în lei şi de îmbunătăţire a lichidităţii pieţei titlurilor de stat, MFP are în vederea redeschiderea emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark până la atingerea unor volume pe emisiune de circa 2 miliarde de euro, pe fiecare maturitate a acestora.