Aproximativ 6.000 de companii elene şi-au mutat în ultimii ani afacerile în Bulgaria, din cauza turbulenţelor din Grecia, a anunţat Giorgos Kavathas, preşedintele Confederaţiei elene a meşteşugarilor şi comercianţilor (GSEVEE), transmite site-ul ekathimerini.com.
De asemenea, companiile elene au deschis în Bulgaria 60.000 de conturi bancare. Modificările care ar urma să fie aduse sistemului de asigurări sociale din Grecia vor determina şi mai multe firme să se înregistreze în alte state, a avertizat Giorgos Kavathas. Acesta a adăugat că GSEVEE va participa la greva generală care va avea loc joi în Grecia împotriva planurilor Guvernului privind reformarea sistemului de pensii şi la alte măsuri de protest.
"Problema sistemului de asigurări sociale din Grecia este una majoră, de interes naţional, şi suntem de acord că trebuie implementate reforme, deşi nici un studiu referitor la asigurări nu a dus la concluzii eficiente, ţinând cont de existenţa a 1,5 milioane de şomeri", a declarat şi Vassilis Korkidis, preşedintele Confederaţiei elene a întreprinderilor (ESEE). Acesta a confirmat participarea organizaţiei la greva generală de mâine.
Asociaţia bulgară a capitalului industrial (BICA) estima recent că în urma posibilei redirecţionări a firmelor din Grecia către Bulgaria ar putea fi create cel puţin 20.000 de locuri de muncă. Firmele din Grecia nu-şi mai deschid sedii doar în oraşele de la graniţă, cum ar fi Petrich şi Sandanski, ci şi în alte oraşe din Bulgaria. De asemenea, cetăţenii greci au majorat achiziţiile de clădiri şi îşi deschid conturi în băncile bulgare.