Direcţia de Agricultură Galaţi a înregsitrat, până în prezent, peste 100 de cereri pentru acordarea ajutorului guvernamental de minimis pentru culturile de roşii din sere şi solarii, însă acţiunea de strângere de cereri continuă. Potrivit directorului Direcţiei Agricole Galaţi, Floricel Dima, cele mai multe cereri provin din localitatea Matca (peste 50), dar mai sunt cereri şi din partea legumicultorilor din Corod (20), Munteni, Valea Mărului, Drăgăneşti sau Barcea.
„Având în vedere că marele bazin legumicol este destul de departe de Galaţi, de la Matca până în oraş sunt vreo 80 de km, am decis ca de două ori pe săptămână să trimitem maşina Direcţiei, ca să colectăm cererile şi să nu punem pe drumuri oamenii. Maşina trece pe la primării, iar oamenii ştiu că acolo vin să aducă cererile”, a spus Floricel Dima.
Reamintim că circa 6.000 de legumicultori de roşii în sere şi solarii din judeţul Galaţi ar putea beneficia de ajutorul de minimis acordat de Guvern, estimare făcută de directorul Direcţiei pentru Agricultură Galaţi, Floricel Dima. Potrivit unei ordonanţe de Guvern adoptată la începutul acestui an, fiecare legumicultor care are minim 1000 mp de solarii cultivate cu roşii va putea beneficia de un ajutor de 3.000 de euro (13.481,4 lei/beneficiar/an), condiţia de bază fiind ca acesta să producă minim 2 tone de roşii în perioadele ianuarie-mai şi noiembrie-20 decembrie. Ordonanţa de Guvern doreşte, astfel, să sprijine pe următorii opt ani producătorii locali de roşii, pentru a suplini deficitul de ofertă autohtonă, în perioada ianuarie-mai şi noiembrie-decembrie, când lipsa roşiilor româneşti din magazine duce la importuri masive ale acestor legume. Potrivit datelor Guvernului, anual, se înregistrează un dezechilibru de 33 milioane de euro pe piaţa roşiilor, din cauza importurilor masive (se importă 50.000 de tone, de 35 milioane euro, şi exportăm doar 3.000 de tone, adică circa 2 milioane de euro).
Conform estimărilor efectuate, la nivel naţional sunt eligibili 13.300 de legumicultori, bugetul alocat pentru acest ajutor de minimis fiind de 40 de milioane de euro. Din cei peste 13.300 de potenţiali beneficiari, circa 6.000 ar putea fi gălăţeni, cei mai mulţi, fiind mătcaşi (3.000 de producători care cultivă tomate pe circa 600 de ha), restul fiind legumicultori din Drăgăneşti, Umbrăreşti, Barcea, Corod, Valea Mărului, Munteni sau Cudalbi.
Conform unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, “La 10 zile de la intrarea în vigoare a Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, au fost primite 1.097 de cereri de înscriere în program, din 35 de judeţe, cele mai multe solicitări fiind din Giurgiu, Olt, Dolj, Prahova, Galaţi, Mehedinţi şi Buzău.