27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
65% dintre români se declarau, în noiembrie , afectaţi direct de una sau mai multe dintre cele patru probleme specifice crizei economice: pierderea locului de muncă, şomajul sau concediul forţat pentru o anumită perioadă de timp, scăderea veniturilor, pierderea parţială sau totală a investiţiilor. Comparativ, în iunie 2009, doar 39% dintre români se declarau afectaţi de criza economică. Acestea sunt datele apărute în cea mai recentă analiza realizată de Fundaţia Soros România în cadrul programului Studii Electorale Româneşti, realizat în noiembrie 2011.
Dacă în iunie 2009 familiile a 16% dintre respondenţi erau afectate de şomaj temporar sau concediu forţat, în noiembrie 2011 procentul a crescut la 24%. 25% dintre români declarau în noiembrie 2011 că ei sau altcineva din familie şi-au pierdut locul de muncă, faţă de 18% în iunie 2009. Faţă de 24% dintre intervievaţii din 2009 care afirmau că lor sau cuiva din familie le-au scăzut veniturile, anul acesta 57% dintre români reclamă acelaşi lucru. Şi cei care afirmă că au pierdut o parte din investiţii sunt mai mulţi în 2011 faţă de 2009, creşterea fiind de la 5% în urmă cu doi ani la 8% în luna noiembrie a acestui an. 70% dintre cei intervievaţi consideră că au fost afectaţi de criză la nivel personal în mare sau foarte mare măsură, în timp ce 27% consideră că au fost afectaţi în mică sau foarte mică măsură.
Românii nu sunt optimişti cu privire la durata crizei economice: 48% sunt de părere că actuala criză va dura mai mult de 3 ani, 23% văd un final al crizei în cel mult 3 ani şi numai 6% întrevăd un final al crizei în mai puţin de un an.
Încrederea românilor în politicile economice guvernamentale
Analizând prestaţia Guvernului în preîntâmpinarea crizei economice, 52% dintre români consideră că măsurile luate de Guvern au fost mai degrabă greşite, în timp ce doar 7% afirmă că măsurile guvernamentale au fost mai degrabă bune. Acest lucru, în timp de 23% afirmă că au fost şi măsuri bune şi măsuri greşite iar 10% spun că nu a fost luată nicio măsură de către Guvern.
În timp ce 91% dintre români consideră că România a fost afectată în mare sau foarte mare măsură de criza economică, doar 7% dintre români au multă sau foarte multă încredere că actualul cabinet este capabil să administreze România pe timp de criză. 37% dintre respondenţi nu au deloc încredere în Guvern iar 51% au puţină şi foarte puţină încredere.
Analiza de faţă foloseşte datele unui sondaj de opinie reprezentativ pentru populaţia României în vârstă de cel puţin 18 ani, pe un eşantion de 1.200 de persoane în vârstă de cel puţin 18 ani. Marja de eroare a sondajului este de +/- 2,7%, la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat în perioada 6-19 noiembrie 2011, de către The Gallup Organization România.


Articole înrudite