Gălăţenii vor putea participa, în perioada 3-5 octombrie, la cea de-a 13-a ediţie a Târgului de Toamnă din Galaţi, care se va desfăşura în locul tradiţional, Piaţa Centrală, a anunţat Eugen Zaharia, directorul Societăţii Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi. În cadrul conferinţei de presă susţinute alături de Floricel Dima, directorul Camerei Agricole, Marius Mihăilă, director executiv al Direcţiei Agricole şi Elena Patriche, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli, Eugen Zaharia a precizat că deschiderea oficială a manifestării va avea loc vineri, 3 octombrie, începînd cu ora 10.00, acesta desfăşurându-se până pe 5 octombrie, la ora 12.00. La manifestare şi-au anunţat prezenţa circa 200 de participanţi, care nu va trebui să plătească nicio taxă pentru a-şi expune produsele la standuri, aceştia urmând să achite doar contravaloarea utilităţilor, dacă este cazul.
„A fost un an agricol bun iar acest lucru se reflectă şi în faptul că pentru ediţia de anul acesta a târgului a fost o solicitare mai mare din partea producătorilor. Nici preţurile nu au crescut foarte mult faţă de anul trecut, chiar dacă au fost şi excepţii, în cazul unor produse deficitare, al căror preţ a crescut faţă de anul trecut”, a declarat Eugen Zaharia.
Participanţii la târg vor fi, în marea lor majoritate, gălăţeni, în timp ce numărul producătorilor agricoli din Matca va fi mic. Cei care vor trece pragul târgului de oamnă vor putea cumpăra produse de panificaţie şi patiserie, carne şi produse din carne, brânză şi produse lactate, legume şi fructe, vinuri, conserve, produse apicole, peşte şi produse din peşte. De asemenea, nu vor lipsi comercianţii care vor vinde bere şi mici. În premieră, lângă standurile cu porumbei va fi organizată pentru prima dată o expozişie unde vor putea fi admiraţi ponei, măgari, porci, iepuri, păsări de curte. La fel ca în anii trecuţi, voia bună va fi asigurată de ansamblul folcloric „Doina Covurluiului” şi Fanfara „Valurile Dunării”.