Investiţiile nete în economie s-au cifrat la aproximativ 25,18 miliarde de lei preţuri curente în primul semestru al acestui an, în scădere cu 9,1% comparativ cu perioada similară din anul precedent, pe fondul reducerii investiţiilor în lucrări de construcţii noi şi în utilaje şi mijloace de transport, potrivit datelor provizorii referitoare la investiţiile nete în economia naţională în trimestrul II şi semestrul I 2014, publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi au consemnat o scădere de 7,7% iar cele în utilaje şi tehnologii s-au redus cu 15,6%. Pe de altă parte, la alte cheltuieli a fost consemnată o creştere de 21,3%.
„Investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi, în semestrul I 2014, au însumat 11190,0 milioane lei, reprezentând 44,4% din total, faţă de 44,0% în semestrul I 2013. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 11153,8 milioane lei, reprezentând 44,3% din total, faţă de 47,7% în semestrul I 2013”, se precizează în comunicatul INS.
În trimestrul doi al acestui an, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013, investiţiile realizate în economia naţională au scăzut, de asemenea, cu 9,1%.
De asemenea, în T2 a fost consemnată scădere la următoarele elemente de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) şi lucrări de construcţii noi cu 16,1%, respectiv cu 7,5%. La alte cheltuieli s-a înregistrat o creştere cu 20,8%.
Potrivit INS, comparativ cu trimestrul II 2013, în trimestrul II 2014 se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în alte cheltuieli cu 2,9 puncte procentuale şi în lucrări de construcţii noi cu 0,6 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut cu 3,5 puncte procentuale.