Pe 17 iunie 2016 va avea loc la Galaţi Conferinţa naţională „Lideri cu stil”, o conferinţă pentru antreprenori, top-management, freelanceri, profesionişti, oameni cu gândire antreprenorială şi spirit întreprinzător, organizată de Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România (AFIR) - Galaţi.
Motto-ul acestei conferinţe, „Cel mai rapid mod de a ajunge acolo unde îţi doreşti este să fii alături de oameni care sunt deja acolo!”, va fi pus în valoare prin prezenţa invitaţilor şi a speakerilor de top. Antreprenori, traineri, coachi şi lideri din domeniile medicină, sport, educatie sau cultură vor oferi poveşti reale din experienţa lor şi exemple de leadership, strategii cheie în conducerea echipelor şi inspiratie pentru a deveni liderul propriei vieţi.
Temele abordate sunt: Abilităţile de lider înnăscute sau construite?, Leadershipul în business, Cum poţi ajunge să fii un leader de succes, Leadership 3D, Manager vs. Leader, Partea întunecată a leadership-ului, Teama de a crea lideri, Modul în care liderii îi motivează pe ceilalţi în atingerea obiectivelor.
În cadrul întâlnirii cva avea loc şi o Gala Dinner, un eveniment unic în România – defilare Fashion and Flowers, unde muzica, florile, moda şi magia se vor împleti într-un spectacol extraordinar.